kanald.ro
Vedete
Carmen de la Sălciua a făcut deja anunțul despre botez: „Momentul să vină un îngeraș pe lume”. Cu toții s-au bucurat când artista a vorbit despre asta
Carmen de la Sălciua a fost extrem de sinceră și a vorbit despre organizarea botezului copilului, atunci când va fi cazul.
Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar în urmă cu doi ani, cei doi parteneri au ajuns în fața altarului. Artista și soțul ei au organizat un eveniment restrâns, acolo unde le-au fost alături doar persoanele apropiate. În schimb, mulți au fost curioși să afle dacă ea și partenerul ei se gândesc să organizeze și o petrecere de nuntă, mai ales că nu au avut parte de așa ceva.
Astfel, cântăreața a răspuns curiozităților fanilor și a explicat că ea și Marian nu vor face o astfel de petrecere, căci așteaptă momentul când vor deveni părinți, asta pentru că vor să organizeze un eveniment frumos pentru copilul lor, atunci când va fi cazul.
„Noi ne-am dorit să întemeiem o familie în faţa lui Dumnezeu şi ne-am luat de mâna şi am plecat şi la biserică şi la Starea Civilă!
Petrecerea în sine…nici nu o vom face! Pentru ca ne dorim atunci când va fi momentul să vină un îngeras pe lume …să facem un botez frumos pentru el.
Aşa ca… Taina Căsătoriei e valabila la Dumnezeu…nu altceva! Ca tot Dumnezeu va da mai departe cele trebuincioase!”, a scris Carmen de la Sălciua pe rețelele de socializare.
Carmen de la Sălciua și soțul ei, Marian Corcheș
Carmen de la Sălciua își dorește să devină mamă
Nu de puține ori, Carmen de la Sălciua a vorbit despre dorința de a deveni mamă pentru prima dată, iar în urmă cu ceva timp, invitată în cadrul podcast-ului lui Teo Trandafir, artista a fost extrem de sinceră și a spus că își dorește foarte tare un copil, ba chiar face tot ce îi stă în putință pentru a face acest lucru posibil.
Teo Trandafir: Ți-ai dorit copii?
Carmen de la Sălciu: Nu, nu mi-am dorit copii când eram în cealaltă căsnicie. Nu mi-am dorit deloc, pentru că nu simțeam că fostul meu soț o să fie cu mine până la capătul drumului, dar acum îmi doresc din tot sufletul și chiar muncim la asta, am făcut și câteva tratamente și acum când o vrea Dumnezeu, nu pot să controlez.
Teo Trandafir: Deci și cu tratamente?
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Carmen de la Sălciua: Chiar și cu tratamente, da. Acum doar de curând le-am terminat, încă e perioada foarte recentă, dar cum o vrea Dumnezeu.
Teo Trandafir: Dar la tratamentele ăstea, în urma lor, de fapt, apar reacții adverse?
Carmen de la Sălciua: Nu, a fost doar o mică problemă la mine, care s-a rezolvat foarte ușor și mi-a și spus doctorul, din cauza asta nu poți face copii, dar asta e o mică problemă, nu e ceva extraordinar. A fost o mică problemă, dar am scăpat repede de ea.