kanald.ro
Vedete
Carmen de la Sălciua, dezvăluiri fără perdea din viața de cuplu! Care e secretul relației ei cu Marian Corcheș și ce nu i-ar ierta: „Fiecare om are cu totul alte nevoi” | EXCLUSIV
Carmen de la Sălciua dezvăluie pe ce se bazează relația ei cu Marian Corcheș.
Carmen de la Sălciua este o artistă foarte îndrăgită de public, atât pentru muzica ei, cât și pentru sinceritatea și transparența de care dă dovadă de fiecare dată. În prezent este într-o relație cu Marian Corcheș, iar anul acesta și-au pus pe lista de dorințe un copilaș.
Carmen de la Sălciua, secretul relației cu Marian Corcheș
Carmen de la Sălciua a stat de vorbă cu WOWbiz la început de an și a dezvăluit pe ce se bazează relația ei cu Marian Corcheș, astfel încât sunt fericiți și nu se pune problema de despărțire. Artista a făcut chiar și o comparație cu fostele ei relații.
„Eu am învățat că o relație nu e ca alta. Eu am crezut de-a lungul timpului și de-a lungul experiențelor că de fapt e nevoie de iubire, de fidelitate, de încredere și cam atât. Fiecare om are cu totul alte nevoi, asta am învățat. Dragostea e mai mult decât se poate descrie în câteva cuvinte, nu poți să o descrii. Nu pot să spun că ăsta e secretul. Secretul ține și de tine ca om, și de el, cel fel de om îți alegi cu care să îți împarți viața, care îți sunt limitele. Sunt femei care îndură mai mult, altele nu, care își stabilesc niște limite de la bun început și atunci dacă ele sunt încălcate, se produce o despărțire. Iubirea nu poate fi descrisă, eu așa o văd, în momentul ăsta, în viața mea. După o anumită vârstă, cu siguranță găsești o înțelepciune prin care lucrurile se întâmplă diferit și nu le mai treci doar prin filtrul inimii, gândești puțin și cu capul. E foarte important să ai înțelepciune, să discerni binele de rău și un om bun de unul care nu e bun pentru tine sau pentru copiii tăi. E și o loterie, poți să o numești.”
Carmen de la Sălciua vrea să devină mămică în 2024
Carmen de la Sălciua are o singură dorință pentru 2024. Artista își dorește din tot sufletul un copil, în special fetiță, alături de partenerul ei de viață.
„Este singura mea dorință pentru 2024! Chiar îmi doresc să avem un copil. Știi cum se zice, să fie ce o fi, dar să fie fetiță! Glumesc. Să fie ce o fi, dar să fie sănătos. Eu am postat acum din Spania, am cântat acolo și în ziua următoare m-am întâlnit cu niște prieteni care aveau o fetiță și m-am pozat cu ea. Într-adevăr, e frumos să ai o fetiță, acum mi-ar plăcea și fetiță și băiat. Ce o fi, important este să îmi dăruiască Dumnezeu, dacă are pentru mine un copilaș.”, a mărturisit Carmen de la Sălciua, în exclusivitate, pentru WOWbiz.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!