kanald.ro
        Vedete
Carmen Tănase și Elvira Deatcu, prietene de peste 30 de ani! Modul prin care cele două actrițe se împacă după fiecare ceartă: „I-am zis că o rog frumos să se oprească dacă nu vrea să plece bătută”
Cele două vedete sunt prietene de o viață și nu pot rămâne supărate una pe cealaltă.
Elvira Deatcu și Carmen Tănase s-au cunoscut cu 30 de ani în urmă, atunci când prima a venit la teatrul Odeon, unde cea din urmă activa deja.
Încă de atunci Elvira și-a dat seama că celebra Carmen Tănase avea să-i devină prietenă pe viață, ceea ce s-a și întâmplat.
 
Carmen Tănase și Elvira Deatcu trec peste orice ceartă
Precum în cadrul oricărei prietenii, și cele două artiste au parte uneori de certuri. Iată însă că acestea nu pot sta prea mult supărate una pe cealaltă, așa că de fiecare dată ajung să se împace.
„Adică eu aveam 23 de ani, n-are sens să mai facem calculul, că nu ne avantajează, și am trecut prin multe. Ea în primul rând, pe lângă faptul că este un coleg minunat, este camaradul pe care ți-l poți dori pentru o viață. Ne-am certat. Nu am vorbit mai multe zile. În momentul în care știam că ne este greu și rău, suna și-mi zicea: „ce faci păpușă?” sau invers. Și o luam de la capăt, din punctul în care rămăsese. Ea este capricorn, eu sunt berbec. Era imposibil să nu iasă scântei. De fiecare dată ne-am reglat, am povestit, am vorbit despre, de multe ori era niște neînțelegeri penibile, dar mi se pare că este mai onest așa, decât să te păcălești și te minți, și să mergi mai departe, fără să vorbești”, a povestit Elvira Deatcu, pentru Ego.ro.
Chiar dacă nu mai sunt foarte tinere, iată că actrițele fac în continuare o mulțime de activități împreună, la care multe persoane nici măcar nu ar putea să se gândească. Așa s-a întâmplat și cu ceva timp în urmă, când Carmen a convins-o pe prietena ei să ia parte la prezentare de modă.
„Ea m-a convins. Și pentru că o respect, și pentru că o admir, și pentru că îmi este prietenă, am zis că bine. M-a și luat prin suprindere și m-a întrebat dacă am spectacol ca să vin cu ea. Nu mai are cale de întors. Acum plânge și este distrusă psihic că ea nu face față și în ce s-a băgat. I-am zis că o rog frumos să se oprească dacă nu vrea să plece bătută de la eveniment. Așa sunt în așa situație. Am crezut că mă invită la o cafea, la orice, dar niciun caz la o prezentare de modă. Noi avem o activitate culturală intensă și am crezut că despre asta este vorba”, a mai spus Elvira.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro