 
                            kanald.ro
 
        Exclusiv
Guvernul a stabilit ca ajutorul pentru pensionarii cu venituri mici să fie de 800 de lei. Ajutorul va fi acordat în două tranșe pe parcursul anului 2025 și a fost decis ca o măsură de sprijin pentru seniorii cu venituri mici, în locul creșterii punctului de pensie aferentă anului în curs.
Pensionarii cu venituri mici ar urma să primească de la stat un ajutor de 800 de lei, în două tranșe. Prima ar putea fi virată pe cardurile seniorilor în luna aprilie, în timp ce cea de-a doua ar putea ajunge la vârstnicii cu venituri foarte mici după luna iulie.
Ajutorul acordat celor 2,5 milioane de pensionari cu venituri mici este menit să suplinească creșterea punctului de pensie ce ar fi trebuit să aibă loc la data de 1 ianuarie 2025 și care ar fi garantat o majorare a veniturilor lunare ale seniorilor.
Jurnaliștii WOWbiz.ro au luat legătura cu analistul economic Aurelian Dochia pentru a afla dacă este cu adevărat utilă pentru seniorii din România suma de 800 de lei și dacă poate înlocui indexarea veniturilor la rata inflației, ce ar fi trebuit să aibă loc la începutul acestui an.
Un pensionar pe stradă 
 
Seniorii cu venituri mici vor primi aceste ajutoare în două tranșe. Banii sunt un sprijin pentru această categorie de pensionari, venit tocmai pentru a înlocui indexarea la rata inflației. Totuși, acești bani nu vor compensa suma pe care seniorii ar fi urmat să o primească lunar, în cazul în care legea ar fi fost respectată.
„Ideea aceasta de a acorda ajutoare a venit după ce s-a renunțat la creșterea de pensii care era prevăzută pentru ianuarie anul acesta, din constrângeri bugetare. Atunci, a venit această idee ca pentru anumite categorii de pensionari, cei cu venituri mici să se apeleze la această formă. 
Fără îndoială că pentru toată lumea era mai bine să se meargă pe regula de creștere a punctului de pensie așa cum este prevăzută în lege, o suplimentare de 800 de lei sau chiar de două ori acordată, probabil că nu este echivalentă cu acea creștere care s-ar fi acordat, timp de 12 luni, prin majorarea punctului de pensie”, a explicat Aurelian Dochia, pentru WOWbiz.ro.
Pensionar cu venituri mici 
 
Totodată, analistul economic Aurelian Dochia atrage atenția asupra faptului că banii de stat sunt totuși un ajutor pentru seniorii cu venituri mici, în special pentru persoanele care încearcă să trăiască de la o lună la alta.
Din păcate însă, acesta atrage atenția asupra faptului că nu doar în România există aceste categorii și întotdeauna vor exista o serie de diferențe și probleme ce nu se vor putea rezolva așa cum și-ar putea dori beneficiarii.
Analistul economic Aurelian Dochia 
 
„Totuși, orice sursă suplimentară este binevenită și cei care beneficiază se vor bucura de ea. Nu le rezolvă toate problemele, nici nu putem să gândim în sensul acesta că ar fi o soluție care să îi scoată din necazuri pe toți românii.
Dacă s-ar fi găsit, s-ar fi aplicat de mult, dar nu există nici la noi în țară și nici în alte părți nu se poate evita situația în care anumiți oameni să aibă dificultăți și să o ducă greu de la lună la lună”, a mai precizat analistul economic Aurelian Dochia, pentru WOWbiz.ro.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!
Un portofel cu hârtii de 10 lei