
La cateva zile dupa eliberare, prima sa sotie, Mihaela Borcea, a tinut sa faca bilantul anilor in care s-a aflat la carma afacerilor lui Borcea, spunand astfel ca parte din succesul acestora i se datoreaza. (Ce spunea Sorin Rap, in urma cu doi ani, despre presupusa sa relatie cu Mihaela Borcea)
Momentul a fost perceput ca o eliberare a femeii de afaceri si o recunoastere a meritelor ei.
Cu aceasta ocazie, lucrurile s-au clarificat.
Atat in privinta afacerilor cat si in cea a relatiei sentimentale pe care fosta sotie a lui Cristi Borcea o are cu Sorin Rap, fost politist care intr-o perioada i-a fost sofer. In acel moment, Mihaela Borcea a schimbat incadrarea postarilor sale de pe un site de socializare facandu-le publice.
Astfel, daca pana nu demult Mihaela Borcea posta doar pentru un cerc restrans de prieteni, alesi pe spranceana, astazi, postarile ei sunt la vedere. Si cele recente, dar si cele urcate in urma cu un an sau cateva luni.
De curand, toti cei care i-au frunzarit pagina afaceristei au sesizat ca Sorin Rap i-a fost alaturi, trup si suflet, Mihaelei Borcea in ultimii ani.
El a sprijinit-o neconditionat, acceptand sa stea in umbra si sa nu se expuna sub nicio forma, conditie pusa cel mai probabil de Mihaela Borcea.