
kanald.ro
Exclusiv
Președintele interimar s-a deplasat duminică la Londra, la o întâlnire organizată de premierul britanic cu liderii europeni pentru a discuta problema Ucrainei. Ilie Bolojan s-a deplasat în Regatul Unit cu un zbor de linie, după cum se poate vedea din imaginile devenite virale în mediul online.
Ilie Bolojan ar fi călătorit de la București la Londra cu un zbor de linie duminică, iar la bordul aeronavei nu ar fi fost singur, ci însoțit de consilierii Cristian Diaconescu și Luminița Odobescu. La scurt timp după plecare președintelui interimar în Regatul Unit, în mediul online au apărut mai multe imagini cu Ilie Bolojan la bordul unei aeronave ce efectuează zboruri de linie.
În imaginile devenite virale se poate observa cum președintele interimar și-a așezat singur valiza în compartimentul de bagaje.
Președintele interimar Ilie Bolojan, surprins într-un avion de linie
Jurnaliștii WOWbiz.ro au consultat ofertele de zbor pe ruta București – Londra, puse la dispoziție de un site ce se ocupă cu comercializarea biletelor de avion și au analizat prețurile pe care trebuie să le plătească persoanele care își doresc să se deplaseze în Regat.
Nu se știe cu ce linie aeriana a ales să zboare președintele interimar, însă din ofertele consultate de jurnaliștii WOWbiz.ro se vede că biletele au un preț mai mic dacă sunt luate din timp. Spre exemplu, pentru bilete de avion luate în ultima clipă, cum ar fi în data de 4 martie pentru 5 martie, tarifele pornesc de la 271 de euro pentru un zbor direct și ajung până la 449 de euro, tarif care mai poate crește în funcție de diferite taxe percepute de companii sau de diferite alte preferințe pe care aleg să le achite călătorii.
Președintele interimar Ilie Bolojan, surprins într-un avion de linie
Dacă biletele ar fi luate însă cu o săptămână mai înainte, spre exemplu pentru data de miercuri, 12 martie, atunci prețurile ar varia pornind de la 37 de euro și ajung până la 167 de euro, însă de precizat este că și aici tariful final variază în funcție de taxele percepute pentru serviciile pe care pasagerii le mai pot alege opțional.
Pentru o zi de duminică din luna martie, cum este ziua de duminică – 9 martie, prețurile variază de la 155 de euro și până la 618 euro.
Culoarul unui aeroport
Președintele interimar a stârnit un val de reacții în mediul online prin gestul său, iar internauții s-au împărțit în tabere pro și contra. Jurnaliștii WOWbiz.ro au discutat cu avocatul Adrian Cuculis pentru a afla dacă avea voie Ilie Bolojan să călătorească cu un zbor de linie sau dacă ar fi trebuit să apeleze la o aeronava privată și cât de sigur a fost gestul său.
„Sigur că este absolut liber să meargă cu orice dorește, cu avion personal, cu avion închiriat sau cu avioane puse la dispoziție de către terți, dar cu protocolul de securitate aferent. El se poate deplasa doar însoțit de organele de securitate, respectiv SPP-ul care asigură paza președintelui și bineînțeles cu respectarea condițiilor de siguranță pentru zbor.
Avocatul Adrian Cuculis
Ilie Bolojan a zburat totuși într-un zbor de linie care era acreditat, deci nu s-a urcat într-un avion necunoscut, cine știe pe unde și pus la dispoziție de cineva necunoscut așa că nu este neapărat neobișnuit faptul că a zburat într-un avion de linie, mai mult decât atât chiar se observă că era însoțit de două persoane care îi asigurau paza”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!