kanald.ro
Vedete
„Cât mai e timp, după e prea târziu” Anunțul de ultim moment făcut de Florin Salam! Artistul speră că totuși nu e prea târziu
Florin Salam a decis să petreacă mai mult timp alături de familia sa și mai puțin în goana după bani.
Renumitul Florin Salam este un familist convins și a fost binecuvântat și cu o familie numeroasă. Artistul petrece destul de mult timp pe drumuri, fiind mai mereu la evenimente și nu are suficient timp la dispoziție pentru a sta cu cei dragi. Recent, manelistul a vorbit despre ce înseamnă familia pentru el, dar și despre decizia pe care a luat-o de curând.
Florin Salam, declarații emoționante despre familia lui
Florin Salam are parte de o familie numeroasă, alături de care nu a petrecut atât de mult timp pe cât și-ar fi dorit. Artistul a fost foarte sincer, pe contul lui de Instagram, unde a povestit recent că nici toți banii din lume nu mai merită să stea departe de cei dragi. Manelistul nu vrea ca pe viitor copiii lui să îi reproșeze că nu a fost alături de ei când a trebuit, așa că a decis să-și reorganizeze timpul, pentru a sta mai mult cu cei dragi, acum, cât nu este prea târziu.
„Pentru toți banii din lume și pentru toată averea din lume, nu mai merită. Bucuria e liniște și familia, în primul rând familia. Dumnezeu asta vrea de la noi, să ne apreciem familia mai mult, că degeaba le dai saci de bani dacă fata mea mă vede o dată la trei ani, mă mai vede o dată când are 21 de ani. Păi ce, banii au stat lângă mine? Asta este și toată munca aia, că ai stat nemâncat pe străzi, la un moment dat, pentru ce am muncit? Să îmi spună fata mea că nu am stat lângă ea? Sau copiii mei? Aici trebuie să ne organizăm acum cât mai e timp, că după e prea târziu. Și eu am rămas fără cuvinte”, a mărturisit Florin Salam, pe Instagram.
View this post on Instagram
Florin Salam vrea să stea mai mult timp alături de familia lui
În urmă cu ceva timp, Florin Salam a trecut prin clipe grele după ce a ajuns la spital din cauza suprasolicitării. După acest episod, cântărețul a anunțat că va avea grijă mai mult de sănătatea sa, fără a mai fi interesat în mod special de banii pe care îi produce de pe urma evenimentelor.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
„Nu! O să cânt în continuare! Vreau mai puțini bani și mai multă viață de acum încolo.(…) Am avut o săptămână de spitalizare, am fost internat, știe toată lumea, asta e, 25 de ani de oboseală. Că arăt eu tot bine, asta e altceva. Îmi cer mii de scuze”, spunea Florin Salam, într-un live, pe Facebook.