Cătălin Botezatu a ameninţat că-şi taie venele! A facut-o din dragoste pentru o femeie măritată

Cătălin Botezatu a povestit într-un interviu despre prima lui dragoste.

Distribuie pe:

Autor: M. B.

 
Cătălin Botezatu a avut relaţii cu multe femei frumoase, însă femeia care i-a dat viaţa peste cap a fost Dana Opsitaru. Ea era un manechin de succes, cu 8-9 ani mai mare decât designerul şi avea acasă un soţ şi un copil. 
 
„Era mai în vârstă decât mine cu 8-9 ani. Se purta cu mine ca o mamă, ca o amantă, ca o nevastă, ca o orice. Am cunoscut-o în urma unui pariu. Un coleg, manechin, mi-a zis: „Dacă te crezi aşa fiţos şi consideri că toate femeile îţi pică aşa, stanga-dreapta, cucereşte-o pe asta!'. „Da de ce tocmai pe asta?', am întrebat. „Pentru că are un copil, are foarte mulţi bani şi nu se uită la nici unul', mi s-a răspuns.
 
Ea avea o viaţă foarte tare, n-o interesau puştii aspirine, ca mine. Am început o muncă asiduă de cucerire. Toţi banii mei îi dădeam pe orhidee. Dumnezeule, câţi bani am dat pe orhidee în perioada aceea!
După trei luni de încercări, a acceptat să ia masa cu mine la Capşa. A venit cu nişte pantofi roşii cu toc înalt şi cu un deux-piece cu fustă foarte scurtă şi sacou cu umeri foarte mari. Era o apariţie de-ţi tremurau picioarele. N-am mâncat nimic toată seara, deşi comandasem tot felul de mâncăruri s-o impresionez. Am mers la ea acasă şi-a urmat cea mai nebună partida de sex pe care am avut-o multă vreme de-atunci încolo”, a povestit Cătălin Botezatu.
 
Cătălin Botezatu o iubea atât de mult de mult pe Dana Opsitaru, încât a ajuns să o ameninţe că îşi taie venele, obligând-o astfel să-i spună soţului despre aventura pe care o avea. 
 
„A fost un fel de refulare. Apoi, a intervenit mârşăvia mea pentru că am continuat să merg în casa ei ca prieten al soţului, care era căpitanul Naţionalei de baschet a României. Foarte delicat! Noi chiar ne iubeam, a fost dragoste.
A urmat o perioada de demenţă. (…) De Crăciun, chiar am şantajat-o, i-am spus: „Dacă nu vii să stai cu mine, îmi tai venele!'. În noaptea de Revelion, la 12 noaptea, când oamenii-şi spun lucruri frumoase, Dana i-a spus soţului ei că are o aventură cu mine şi că mă iubeşte foarte tare”, şi-a amintit Cătălin Botezatu.
 

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO: