
kanald.ro
Vedete
Sportivul ar putea să nu mai boxeze niciodată! Medicii nu au un verdict favorabil în cazul său.
Cătălin Moroșanu trece printr-o perioadă destul de grea. A suferit o accidentare la unul dintre genunchi și se pare că tratamentul și recuperarea nu au dat rezultate, iar acum el este nevoit să intervină chirurgical. Este cu atât mai greu cu cât ar putea să nu mai poată practica sportul care i-au adus faima și care l-a purtat pe culmile gloriei: boxul. Ei bine, dacă lucrurile vor evolua în continuare într-o notă negativă ar putea să nu mai urce niciodată în ring.
Chiar dacă nu are un verdict clar de la medic că nu mai poate să lupte în ring, Cătălin Moroșanu vorbește deja la trecut despre box, sportul pe care l-a practic toată viața lui.
„Din ultimele analize se pare că recuperarea nu a decurs cum trebuie, meniscul este rupt, trebuie să mă operez. Nu cred că o să mă mai lupt. Eu cred că în viață primești niște semne și Dumnezeu mi-a arătat că am avut o carieră frumoasă, am realizat multe lucruri în sportul meu, dar ar trebui să mă îndrept spre mentoring, antrenoriat”, a spus Cătălin Moroșanu, pentru Viva.ro.
Au fost împreună la Survivor România și s-au întors cei mai buni prieteni. Nu doar experiența din Duminicană i-a apropiat atât de mult, ci experiențe personale de viață. Cătălin Moroșanu spune că atunci când se uită la Jador se vede pe el.
Citeste si: Cătălin Moroșanu, reacție dură după ce Elenei Marin i s-a făcut rău la consiliu: „La ce nivel au ajuns...”
Citeste si: Se dau bani pentru femeile însărcinate. Despre ce sumă este vorba- kanald.ro
„Ne-a apropiat povestea lui de iubire cu Georgiana. Din ceea ce povestea el despre suișurile și coborâșurile relației lui, m-am văzut pe mine la 26 de ani. Am vorbit mult despre relații, despre cum ar trebui tratată o femeie, i-am dat multe sfaturi. Lucrurile astea ne-au unit. Este un om deschis și bun la suflet.
Avem multe lucruri în comun și ne-au apropiat, dovadă că și după ce am ieșit din concurs am rămas prieteni, ne întâlnim constant. E ca și cum ne știm de o viață. De obicei, după un concurs de genul ăsta, când revii la viața normală realizezi că nu prea mai ești compatibil cu anumite persoane. În cazul lui nu s-a întâmplat acest lucru. Avem o afinitate foarte mare și îi văd un viitor măreț în muzică, este tânăr și, dacă o ține tot așa, o să ajungă sus”, a mai dezvăluit acesta pentru aceeași sursa citată.