kanald.ro
Copii care se joacă
Copii care se joacă
Diverse
Zile libere de la stat în luna iunie 2024.
Ce zile libere vor avea angajații de la stat în iunie 2024? Iată când este programată următoarea minivacanță!
Românii se bucură de o minivacanță de Paște, binemeritată, care se întinde pe o durată de șase zile. Această perioadă liberă este mai lungă decât de obicei, deoarece Guvernul a decis să facă punte între Ziua Muncii și Paște.
În timp ce se bucură de această minivacanță, românii își îndreaptă deja atenția către următoarea perioadă liberă, care va avea loc în doar câteva săptămâni. De această dată, planurile se îndreaptă către minivacanța de Rusalii, care are loc pe 23 iunie în acest an. În plus, românii vor beneficia și de a doua zi de după Rusalii, oferindu-le trei zile libere în total, și anume sâmbătă, duminică și luni.
În ceea ce privește Ziua Copilului pe 1 iunie, care este liberă legală, aceasta pică într-o zi de sâmbătă.
Citește și: Cu cât timp înainte se poate face rovinieta? Când intră în vigoare de fapt
Copii care se joacă
Ziua Internațională a Copilului a fost menționată pentru prima dată la Geneva, în cadrul Conferinței Mondiale pentru Protecția și Bunăstarea Copiilor din august 1925.
La această conferință, 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au instituit „Ziua Copilului".Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită pentru prima dată la nivel mondial în octombrie 1953 și a fost sponsorizată de Uniunea Internațională pentru Bunăstarea Copilului din Geneva. Ideea de a avea o zi internațională a copilului a venit de la Rubab Mansoor, elev în clasa a VIII-a, și a fost acceptată și adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în anul 1954.
Citește și: Care sunt dotările pe care ar trebui să le aibă orice restaurant de succes- Top 5 elemente de nelipsit
În 1954, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare conform căreia fiecare stat ar trebui să aibă o zi dedicată copiilor, cunoscută ca „Ziua Copilului".
Nu se știe exact de ce ziua de 1 iunie a fost aleasă ca Ziua Internațională a Copilului, dar există o teorie conform căreia consulul general chinez din San Francisco a adunat un grup de copii orfani chinezi pentru a sărbători Festivalul Dragonului, care a coincis cu data de 1 iunie și cu Conferința de la Geneva.
Surse: tomisnews.ro, goldenparty.ro