Câți ani de închisoare riscă tatăl și fratele lui Hamude, după ce 17 persoane au murit din cauză că au băut spirt contrafăcut: „Doar genocidul e mai grav”
Rudele lui Hamude Dawoud își așteaptă sentința definitivă în dosarul de omor calificat în care sunt implicați
Tatăl și fratele lui Hamude au fost arestați aproximativ acum șase luni. Stripperul este foarte îndurerat și nu știe când îți va reveni din șocul cauzat de arestarea rudelor sale. Cei doi bărbați își așteaptă sentința definitivă.
Hamude este dezamăgit de faptele tatălui și fratelui său care au fost reținuți de mai bine de șase luni în dosarul de omor calificat în care au fost implicați după ce au fabricat spirt contrafăcut pe care 17 persoane l-au băut și au murit.
„Trebuie să fiu două persoane în același timp, trebuie să ascunzi când te doare.
Acum șase luni i-am văzut ultima oară. Sincer, cred că nici nu aș vrea să îi văd. Mi s-a interzis să iau legătura cu ei. Mi s-a întâmplat totul brusc, m-am trezit cu mascații la mine acasă, eu nu știam ce s-a întâmplat. După ce au stat vreo 6 ore la mine, a venit avocatul tatălui și fratelui meu, mi-a spus care era acuzația și am fost șocat. Fratele meu are 3 copii, unul dintre copii i s-a născut în timp ce el era în arest, nici nu a apucat să îl vadă, decât în poze.
El a venit în luna februarie aici, l-a surprins pandemia, și neavând ce să facă, a apelat la tatăl meu, știindă că e afacerist și are relații, dar el nu a știu că despre spirt contrafăcut e vorba”, a declarat Hamude, la Antena Stars.
Hamude[Sursa foto: Facebook]
Câți ani de închisoare riscă rudele lui Hamude
Hamude l-a adus în emisiunea TV și pe avocatul rudelor sale pentru a estima câți ani de închisoare vor primi rudele lui.
„Acuzația se face pe omor calificat, încadrarea este una foarte gravă, poate chiar cea mai gravă, alături de genocid.
Foarte puțini oameni știu că spirtul se mai bea, mai ales în mediul rural. Pedepsele sunt de la 15 la 20 de ani sau pe viață. Tatăl lui ar putea ieși mai devreme, datorită vârstei, dar doar în cazul detențiunii pe viață”, a adăugat avocatul cântărețului.
Cu toate acestea, Hamude este de părere că tatăl și fratele lui nu ar trebui să fie acuzați pentru ucidere cu bună știință pentru că, potrivit etichetelor sticlelor de spirt, acestea nu sunt recomandate decât pentru uz extern, în nici un caz pentru a fi băut.
Câți ani de închisoare riscă tatăl și fratele lui Hamude, după ce 17 persoane au murit din cauză că au băut spirt contrafăcut: „Doar genocidul e mai grav”