
kanald.ro
Vedete
Câţi copii are Mădălin Voicu. Politicianul este mândru de moştenitorii săi făcuţi cu cinci femei.
Câţi copii are Mădălin Voicu. Politicianul în vârstă de 68 de ani este mândru de moştenitorii săi, mai ales că doi dintre aceştia activează în sfera muzicală.
Mădălin Voicu se poate mândri cu o familie numeroasă. Politicianul are şapte copii cu cinci femei. Din căsnicia cu Carmen Olteanu, Mădălin Voicu are doi băieţi, Ştefan şi Ion, mezinii familiei. Din căsnicia cu prima sa soţie, Adriana, au rezultat Ioana, Tudor şi Mădălin Voicu Junior, iar din relaţii pasagere, Mădălin Voicu mai are doi băieţi pe care nu i-a recunoscut.
Citeste si: Cine este Adriana, iubita lui Mădălin Voicu. Aceasta este cu 22 de ani mai tânără decât politicianul
Deşi relaţiile dintre mamele copiilor şi Mădălin Voicu au încetat, acesta a rămas aproape de copiii săi.
"Ştefan este la şcoală în clasa a doua, iar Ioan, în grupa mare la grădiniţă. Ăştia mici mă ţin într-un tonus, care îmi face bine. Îi iubesc pe toţi copiii extraordinar de mult şi ei mă iubesc, în special ăştia mici, pentru că mă văd mai des cu ei",
a spus Mădălin Voicu într-o emisiune.Trei dintre copii i-au călcat pe urme lui Mădălin Voicu şi au urmat cariere în domeniul muzicii. Mădălin este pianist, Ioana, violonistă, iar Tudor e DJ de muzică house.
Ioana Voicu are 33 de ani şi este unica fiică a lui Mădălin Voicu. Tânăra lucrează ca prezentatoare de ştiri la radio şi TV. O altă pasiune de a Ioanei este vioara.
Mădălin Voicu a divorţat de pictoriţa Carmen Olteanu, în anul 2017, dar şi-a găsit rapid fericirea în braţele unei femei, care este cu 22 de ani mai tânără decât el.
Citeste si: A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii: Ce recomandă medicii- kanald.ro
Politicianul şi iubita sa au apărut împreună în public în primăvara lui 2019, atunci când au participat la un eveniment cultural. Mădălin Voicu a povestit la acea vreme că între el şi Adriana a fost dragoste la prima vedere.
„Am revăzut-o în februarie 2017, era o atracţie nevorbită, dar simţită. Nu prea ştiu să fac curte, dar până la urmă am pupat-o. Nu a fost ceva pregătit, puteam să mă trezesc cu o geantă în cap. Trăim acum nişte stări de parcă am fi împreună de 25 de ani. E destin! Am avut trei neveste, dar o relaţie atât de caldă nu am mai avut!”, a povestit Mădălin Voicu.
Mădălin Voicu a fost invitatul ediției de marți, 27 aprilie, a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la ora 23:15, la Kanal D.
Denise Rifai l-a întrebat pe Mădălin Voicu dacă a fost supărat pe cineva pentru moartea copilului său.
”Am fost trist, sigur că se putea evita acel accident nenorocit. Eu nu eram acasă, eram la Filarmonică, Cristina era plecată și ea, deci a rămas doar cu bunică-sa și probabil că pastilele erau la îndemână undeva că altfel nu-mi explic, să se fi urcat pe vreo etajeră sau pe bibliotecă. Asta a fost! Am avut trei mari suferințe: moartea lui Ioan, moarte bunicii și moartea tatălui meu, care m-au marcat. Într-un fel, Dumnezeu te întărește și când dai examenul de rezistență și de putere de a trece peste anumite necazuri și supărări. Nu am ce să comentez, toată lumea a făcut tot ce se putea face să-l salveze, dar probabil că l-a vrut Dumnezeu și l-a luat la el. Sigur că mă duc la cimitir…”, a mărturisit Mădălin Voicu despre băiatul său mort.