Ce ascund, de fapt, muncitorii romani plecati la capsuni in Spania? O romanca a rabufnit si a spus totul!

Stiri

Ce ascund, de fapt, muncitorii romani plecati la capsuni in Spania? O romanca a rabufnit si a spus totul!

A.M. Autor

Publicat: 20:23, 01 iunie 2018

Actualizat: 20:24, 01 iunie 2018

Maria Cristiana Tudose din Italia a scris pentru gazetaromaneasca.com un mesaj despre situaţia romanilor plecaţi la muncă în străinătate. Maria Cristiana Tudose pentrugazetaromaneasca.com: „Lasă că acolo se câştigă bine. Lasă că prin străinătate nu este ca în România, aici este tare greu.

,,Lasă, nu te văita, că acolo munciţi dar măcar câştigaţi bine. Ce bine este de voi!

Ce norocoşi sunteţi! Te vaiţi că-ţi este dor de România? Cine te-a pus să pleci? Lasă că acolo aveţi! Ce ne-ai adus? Ştiţi acel moment în care sunteţi sătui de anumite concepţii greşite? De fiecare dată vă simţiţi obligaţi faţă de ceilalţi şi încercaţi să ajutaţi pentru că vă

simţiţi mai norocoşi doar pentru că nu locuiţi în România.

Am obosit să mă tot repet: în străinătate banii nu pică din cer. Fiecare om, fiecare femeie, fiecare copil, când a ajuns într-o ţară străină, s-a simţit ca un peşte pe uscat. La propriu. Era singur. El şi noul şef sau noii colegi. Ea şi şeful. Copilul şi învăţătorii. O limbă nouă, un loc nou, nimeni pe care să te poţi baza.

Nu numai că n-ai pe cine conta atunci când dai de greu: trebuie să stai în alertă, să ai grijă cine-ţi este prieten, cui oferi încrederea ta şi în ce fel de grup ajungi.Un

om nu pleacă de acasă, printre străini, de dragul vieţii. Nu, pleacă pentru ceva mai bun. Să nu credeţi că o persoană este aşteptată cu braţele deschise printre străini, din păcate nu avem o faimă bună.

Să nu credeţi că lucrurile merg ca pe roate, că ajungi, te angajează cineva imediat, îţi oferă o casă, un contract şi lucrurile merg super bine. Basme, poveşti pe care unii oameni, cei care stau cu mâinile în buzunar pierzând ziua pe la colţ de stradă, le-au spus pentru a se simţi mai puţin purtori.

Să nu credeţi că în străinătate înotăm în euroi.

Euroii se muncesc, domnilor! Nu aleargă nimeni după tine cu un loc de muncă, nu-ţi oferă nimeni ceva doar pentru că ai zâmbet frumos şi frunte palidă. Când îţi iei viaţa de la capăt, trebuie să câştigi încrederea unor necunoscuţi, să te interesezi, să fii atent la ce semnezi, să citeşti de o mie de ori, să asculţi doamna de la un birou cu urechile ciulite, să cauţi în dicţionar cuvinte de care nu ai habar şi să-ţi controlezi frica pentru că întotdeauna pot

apărea probleme.Într-o zi priveam atent mâinile tatălui meu şi mamei mele. Mâini muncite, obosite şi umflate. De i-aş strânge pe cei din ţară, mulţi ar spune că suntem norocoşi, că am avut parte de o viaţă bună, că avem tot ce ne-am dorit şi că na, SUNTEM NOROCOŞI, NENE!

Norocoşi? Mă bufneşte râsul! Da, probabil am fost ajutaţi de multe ori de soartă dar ştiţi ce contează? Voinţa şi munca depusă.Nu-mi este ruşine să o spun: ca un copil de emigranţi, simt că niciodată nu voi fi înstare să-i depăşesc pe ai mei, să fac mai mult decât ei! De ce? Simplu.

Pentru că generaţia părinţilor mei este o generaţie de oameni cu voinţă! N-au zile de odihnă, nu ştiu care-i dimineaţa şi care-i seară, nu ştiu ce înseamnă concediu sau vacanţă. Eu, copilul lor, am datoria de a le cumpăra un bilet pentru a-i trimite, forţat, într-o croazieră! Eu, copilul lor, ştiu cât au muncit pentru o viaţă mai bună şi ştiu că norocul a contat extrem de puţin.În spatele bunătăţilor aduse în ţară, a cadourilor şi ale surprizelor se ascund lacrimi, momente de tristeţe şi singurătate, înjosire şi sacrificii.

Dacă n-aţi încercat măcar o zi, dacă n-aţi fost în pielea unui om care nu-nţelege nici măcar un cuvint din ceea ce i se spune, dacă nu ştiţi ce înseamnă să te trimită după sapă şi să te întorci cu furcă pentru habar n-ai, dacă nu ştiţi ce înseamnă să n-ai prieteni pentru că eşti străini, atunci n-ai dreptul la o părere.”