kanald.ro
Flori la mormânt
Flori la mormânt
Diverse
Paștele Blajinilor 2024. Ce semnifică această sărbătoare și care sunt tradițiile care se respectă?
Ce semnifică Paștele Blajinilor și când pică anul acesta? Vezi care sunt tradițiile și obiceiurile care se respectă în această zi, dar și lucrurile interzise de care ar trebui să ne ferim.
Potrivit tradiției populare, în lunea după duminica Tomii (prima duminică după Sf. Paști), se sărbătorește Paștele Blajinilor sau Paștele Morților. În această zi, în cele mai multe locuri din țară, oamenii merg la cimitire pentru a sărbători Paștele Blajinilor, aducând daruri precum ouă roșii, pască și cozonac, și punând flori pe morminte.
„Potrivit credinței populare, Blajinii fac parte din cei dintâi oameni de pe pământ. Trăiesc fără femeile lor, conviețuiesc cu ele numai 30 de zile pe an în vederea procreației. Blajinii, incapabili de a face rău, s-ar află dincolo de lumea văzută, pe unde se varsă Apă Sâmbetei, în delta ei, pe Ostroavele Albe.
Preocupările Blajinilor sunt postul și rugăciunile pentru cei vii. Deși sunt virtuoși, nu știu cum să calculeze data Sfintelor Paști. Oamenii le vestesc acestora că a venit Paștele prin intermediul apei, aruncând pe ea coji de ouă roșii”, a explicat cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu.
În unele versiuni, Blajinii sunt identificați ca fiind urmașii celor care nu au reușit să traverseze Marea Roșie atunci când Moise a eliberat poporul evreu din robia egipteană, deschizând marea.
Aceștia ar fi rămas pe o insulă aproape de Rai, pe traseul Apa Sâmbetei.În Bucovina, se spune că „Blajinii sunt jumătate om, jumătate pește și trăiesc într-un pârâu; femeile și fetele lor cântă atât de frumos încât văile răsună de melodiile lor”.
Se crede că Dumnezeu a creat mai întâi uriașii. Datorită războaielor dintre ei, Dumnezeu i-a lăsat să piară și a creat Blajinii. Aceștia, fiind prea mici, au fost mutați pe o altă lume, iar apoi Dumnezeu l-a creat pe om.
Blajinii sunt cunoscuți și sub numele de Rohmani. Potrivit cercetătorilor, numele Rohmani derivă din limba tracă, provenind de la supranumele „Zeind-Roymenos” (Sfântul Luminos) dat Cavalerului Trac, o zeitate prezentă în antichitate în Dobrogea, Oltenia și Transilvania.
Tradiția nu se limitează la pomenirea morților cunoscuți de pe linia ascendentă a unei familii, ci implică întregul neam al strămoșilor comuni, inclusiv pe cei „uitați, neștiuți și albi”.
Anul acesta, Paștele Blajinilor pică pe data de 13 mai, în prima luni la o săptămână de la Paștele ortodox.
Lumânare aprinsă la mormânt
Ouă roșii în coș
La fel ca în orice sărbătoare, și în ziua Paștelui Blajinilor sunt interzise anumite activități. Femeile nu au voie să spele, să măture sau să desfășoare alte activități casnice obișnuite.
Zgomotul produs atunci când bateți covoarele poate speria blajinii, care se întorc în această zi din lumea cealaltă pentru a se ruga pentru cei vii și chiar intră în biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie.
De asemenea, în data de 13 mai 2024, nu este recomandat să vorbești de rău despre cei decedați, de unde și zicala „despre morți numai de bine”.
Se spune că cei care bârfesc de Paștele Blajinilor pot provoca necazuri celor care le vorbesc de rău, cum ar fi incendierea grajdurilor sau afectarea animalelor.
Surse: adevarul.ro, alba24.ro