Ce face acum Petrişor Tănase, primul bucătar de televiziune!

Dacă în urmă cu mai bine de 15 ani făcea furori pe micile ecrane, acum, primul bucătar de televiziune, Petrişor Tănase, s-a reprofilat. Nu n-a renunţat la bucătărit. El găteşte, în schimb, mâncare potrivită pentru anumite regimuri medicale, pe care mai apoi o livrează acasă.

Autor: T.S.
 
 
 
Aşadar, vremurile în care Petrişor gătea mâncare la televizor sunt istorie, întrucât, fostul şef al bucătarilor la Parlamentul României găteşte acum în funcţie de afecţiunile şi recomandările doctorilor, iar firma sa de livrări alimentare se ocupă de comenzi.
 
Linia lui de comenzi ”dietetice” conţine 15 diete, fiecare realizate după sfatul medicilor, de pildă, pentru cei ce au ulcer, gastrită, enterocolite acute, hepatite cronice, care suferă de obezitate, diabet zaharat, insuficienţă cardiacă, nefrite
cronice ori persoane aflate în regim de  detoxifiere.

 

”Mi-am dorit o clasă de gastronomie la nivel de liceu. M-am retras după 13 ani de muncă din învăţământul de stat, deoarece nu am mai găsit subvenţii pentru acest curs. Acum profesez la propria şcoală de artă culinară şi am mulţi elevi la ateliere şi o firmă de evenimente”, a susţinut Petrişor, conform Click! 
Distribuie pe:
Abonează-te pe
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies