WowNews logo WOWnews
Stories
Ce măsuri conține Pachetul 2 pe lângă taxe noi și reduceri de personal. Când vor simți românii efectele: "Va dura mai mult decât credem" | EXCLUSIV

Exclusiv

Ce măsuri conține Pachetul 2 pe lângă taxe noi și reduceri de personal. Când vor simți românii efectele: "Va dura mai mult decât credem" | EXCLUSIV

Guvernul pregătește cel de-al doilea val de măsuri fiscale și structurale, supranumit „Pachetul 2”, menit să reducă presiunea bugetară și să aducă mai multă disciplină în cheltuielile statului.

În joc sunt atât veniturile populației, cât și modul de funcționare a unor instituții fundamentale precum Justiția și Sănătatea.

Ce conține Pachetul 2 de măsuri de la Guvern

ce contine pachetul 2 de masuri

Citeste si: Sprijin social la pensie pentru familiile cu salariul mic: Ministrul Muncii „Va ajuta aproximativ 450.000 de persoane vulnerabile”- kanald.ro

Lista măsurilor este amplă și vizează atât domenii sensibile, cât și zona fiscală:

  • Reforma pensiilor magistraților, unul dintre cele mai delicate subiecte, amânat ani de zile și blocat de deciziile CCR.
  • Reforma administrativă, care ar presupune reducerea numărului de angajați în diverse sectoare și o reorganizare a aparatului bugetar.
  • Reforma în Sănătate, unde se discută despre eficientizarea managementului spitalelor și limitarea risipei de fonduri.
  • Eliminarea unor facilități pentru companiile de stat și restrângerea privilegiilor acordate membrilor Consiliilor de Administrație.

Citește și: Ministrul Muncii anunță reformarea sistemului de încadrare în grad de handicap, după ce au fost descoperite nereguli majore în dosarele verificate: „S-au folosit parafe falsificate”

La pachet vin și măsuri de ordin fiscal:

  • Taxă de 25 de lei pentru fiecare colet din afara Uniunii Europene, cu valoare de până la 150 de euro.
  • Creșterea plafonului CASS pentru persoanele cu activități independente la 90 de salarii minime brute pe țară.
  • Majorarea impozitelor pe câștigurile de la bursă, la 2% și 4%, în funcție de perioada deținerii titlurilor.
  • Obligativitatea companiilor de a avea un capital social mai mare, de 8.000 de lei.

Cum îi afectează pe români și când vor resimți efectele

Economistul Aurelian Dochia, într-o declarație exclusivă, subliniază că efectele nu vor fi imediate:

„Fără îndoială că va dura mai mult, depinde foarte mult de modul în care vor fi aplicate aceste măsuri, pentru că sunt sigur că niciuna dintre ele nu se poate aplica peste noapte. Reducerea numărului de angajați din diverse sectoare este un proces care poate să se desfășoare pe 6 luni, un an și să existe perseverență în domeniul ăsta, că altfel în câteva săptămâni se schimbă direcția iarăși și se găsește vreo portiță de aplicare pentru a nu se aplica măsurile acestea, s-ar putea

să nu aibă efect.”

Citește și: Lista bugetarilor care se aleg cu salariile scăzute. Guvernul țintește cele mai mari lefuri de la stat

Românii vor resimți cel mai repede efectele în buzunar, prin taxe noi sau majorări de impozite. Unii vor plăti mai mult pentru colete, alții pentru asigurările de sănătate sau câștigurile din investiții. În același timp, mediul de afaceri va fi obligat să își consolideze capitalul, ceea ce ar putea pune presiune pe firmele mici.

Citeste si: Când va anunța Iancu Sterp sexul copilului? Tânărul a făcut anunțul: “Cred că v-am ținut un pic cam mult pe jar.”- kfetele.ro

Citeste si: A vrut să evite camera, dar a fost prea târziu. Ce i-a șoptit Ahmed lui Daniel despre Veronica: "Consideră că nu pot să...". Iată ce a discutat cu ea separat și nu voia SĂ SE AFLE! Concurentul din Casa Iubirii o dă în vileag: "Vreau să arăt asta"- radioimpuls.ro

Totuși, schimbările la nivel de cheltuieli bugetare și de eficientizare a aparatului de stat nu vor fi vizibile decât în timp.

„Ar trebui ca anul viitor să înceapă să se vadă efectele și la nivelul cheltuielilor bugetare, dacă există perseverență în aplicarea măsurilor”, mai explică Aurelian Dochia pentru WOWbiz.ro.

Specialiștii în economie mai spun că dacă măsurile vor fi aplicate strict, Pachetul 2 ar putea aduce o reașezare a sistemului, însă cu sacrificii vizibile pentru cetățeni.