kanald.ro
Vedete
Ce nu s-a vazut la televizor atunci cand Simona Halep era ovationata pe Arena Nationala! La ce viclesug s-a apelat pentru ca multimea sa se imprastie de la stadion! Povestea unei seri in care Romania "a trait" tenisul ca niciodata FOTO & EXCLUSIV
Modesta, calma si senina. Asa a aparut ieri Simona Halep pe Arena Nationala, loc in care peste 15.000 de oameni i-au multumit, cu lacrimi in ochi, si i-au transmis ca o iubesc neconditionat. Nu a apelat la niciun artificiu, la niciun discurs sforaitor. A vorbit liber, a multumit celor care au asteptat-o, a incercat sa glumeasca cu Ilie Nastase si, fara niciun efort, a reusit sa electrizeze multimea.

Imbracata simplu, in echipamentul in care a facut istorie pentru Romania, in echipamentul in care a reusit uluitoarea performanta de a-si trece numele pe lista castigatorilor unui concurs de Grand Slem, Simona Halep a aparut in fata celor peste 15.000 de oameni adunati, ad-hoc, pe Arena Nationala, iar uralele momentului nu vor fi, cu siguranta, usor de uitat.
Si uralele au inceput imediat, iar numele ei, transformat intr-o adevarata incantatie care reusea sa faca piele de gaina oricarui, a ajuns pe buzele fiecarui om de acolo. Iar dupa un discurs in care a demonstrat ca un mare campion, asa cum este ea, nu vrea sa se scalde in vorbe pompoase, ci prefera modestia, vorbele simple, dar spuse din inima, Simona Halep a semnat zeci, poate sute de mingi de tenis, pentru cei care au ajuns in apropierea ei,
Stere Halep, invidiat de mii de parinti!
Discursul lui Stere Halep, cel in care ii multumea lui Dumnezeu ca a primit un asemenea cadou, pe Simona, a facut ca stadionul sa se cufunde, pentru cateva clipe, in liniste. Doar vocile unor copilasi se mai auzeau, parintii lor, cu siguranta, gandindu-se ca si-ar dori sa fie in locul barbatului care, asa cum bine a subliniat Ilie Nastase, fara ajutorul nimanui, a reusit sa o transforme pe jucatoarea de tenis intr-un simbol al “sportului alb mondial”.
Apoi, multumind inca o data publicului, Simona Halep a preferat sa se retraga de pe scena, inconjurata de sute de oameni, asaltata de toti cei care isi doreau sa isi faca un selfie cu ea. Zambind incurcata, vizibil surprinsa de iubirea care o inconjura din toate partile, dar dorindu-si putina discretie, ea fiind obisnuita sa vorbeasca prin intermediul rachetei pe care o manuieste atat de bine.
La ce viclesug s-a apelat pentru ca multimea sa se imprastie de la stadion
In tot acest timp, multimea insa o astepta la iesirea din stadion.
Singurii care pareau sa aiba totusi mai multa rabdare, poate-poate o vor mai zari pe Simona, au fost cei care, de fapt, mai pierdeau timpul la o tigara. Iar cum sute de brichete fusesera retinute la intrarea in Arena Nationala, multi cautau sa ceara “un foc”, chiar daca cei mai descurcareti se intorceau dupa obiectele pe care le lasasera si le alegeau pe cele mai frumoase, sau mai pline cu gaz, aprinzandu-si apoi, cu o satisfactie vizibila, tigarile.
Simona Halep, transformata de copii intr-un idol
Doi pasi mai incolo, in momentul in care jandarmii au dezvaluit ca Simona Halep, chipurile, plecase, deja, cativa copii, cu lacrimi in ochi, isi certau, la propriu, parintii. Voiau si ei un autograf de la castigatoarea Roland-Garros, doar ca nu au avut sansa sa fie printre cei privilegiati care au fost pe scena alaturi de ea sau in zonele de protocol unde au intrat doar “cei alesi”.
Iar lacrimile unei fetite care ii reprosa tatalui ei, stand pe umerii lui, ca nu a apucat sa primeasca autograful si ii cerea acestuia sa plece printre ultimii, poate, poate totusi jandarmii greseau, iar numarul 1 mondial mai era acolo, parea sa fie chintesenta serii in care, in fata oamenilor, Simona Halep si-a prezentat trofeul.
“Vreau si eu sa fiu ca Simona Halep. Vreau sa o vad”, spunea micuta, fara sa-si dea seama, ca, de fapt, Halep a Romaniei a depasit statura unei jucatoare de tenis extraordinare si s-a transformat intr-un idol pentru o generatie care, pana acum, era mai preocupata de jocuri electronice decat de sport…