WowNews logo WOWnews
Stories
Ce o așteaptă pe Elena Udrea după extrădarea în România?! Avocatul Adrian Cuculis a explicat ce se poate întâmpla cu recursul în casație | EXCLUSIV

Vedete

Ce o așteaptă pe Elena Udrea după extrădarea în România?! Avocatul Adrian Cuculis a explicat ce se poate întâmpla cu recursul în casație | EXCLUSIV

Instanța de la Sofia a decis extrădarea Elenei Udrea în România, iar în țară, fostul ministru ar urma să fie încarcerat la Penitenciarul Târgșorul Nou. Jurnaliștii WOWbiz.ro au discutat cu avocatul Adrian Cuculis despre recursul Elenei Udrea în casație și ce o așteaptă după extrădarea în România.

Elena Udrea urmează să fie încarcerată la Penitenciarul pentru femei Târgșorul Nou, din județul Prahova, acolo unde își va ispăși pedeapsa de 6 ani de închisoare, sentință primită în dosarul Gala Bute. Totuși, între timp se judecă și recursul în casație al fostului ministru al Turismului.

Vineri, Curtea de Apel de la Sofia a decis extrădarea Elenei Udrea, iar data la care aceasta va fi trimită în România și condițiile în care urmează să fie aduse se vor stabili între cele două state, în termen de 10 zile de la decizia instanței.

Citeste si: EXCLUSIV Cum arată Lavinia Pîrva complet naturală? Vedeta a fost surprinsă în timp ce își ducea fiul la autobuzul de școală! VIDEO- kfetele.ro

Ce o așteaptă pe Elena Udrea după extrădarea în România

Jurnaliștii WOWbiz.ro au discutat cu avocatul Adrian Cuculis despre procedura ce urmează să se desfășoare după extrădarea Elenei Udrea.

Citeste si: Elena Udrea a început să plângă în sala de judecată! "Vă rog, copilul meu. Vreau să-mi văd familia"

În cele din urmă, informația primară de unde am plecat, că există șanse de 99% să fie extrădată, iar șansele să nu fie extrădată sunt de 1%, teoretic s-a adeverit în cele din urmă, chiar dacă puteau fi invocate mai multe aspecte.

În momentul în care este preluată de către autoritățile noastre, este predată în custodia autorităților noastre și devine un bun al statului să spunem așa, pentru că până la urmă statul român se va ocupa de ea de acum înainte, o să trebuiască să stea cele 20 de zile în carantină, înainte să fie condusă către celula finală și i se va stabili regimul de detenție.

După ce se stabilesc aceste lucruri, ea o să aștepte cele 20 de zile în izolator, așa cum se numește, și ulterior va merge pe celulă”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, pentru WOWbiz.ro.

Ce o așteaptă pe Elena Udrea după extrădarea în România?! Avocatul Adrian Cuculis a explicat ce se poate întâmpla cu recursul în casație | EXCLUSIV

Elena Udrea

[Sursa foto: MediaFax Foto]

Ce condiții va avea Elena Udrea în Penitenciarul Târgșorul Nou

Fostul ministru al Turismului va urma să fie încarcerată la Penitenciarul pentru Femei Ploiești – Târgșorul Nou, acolo unde se va stabili regimul de detenție pe care îl va avea, dar acolo unde își va petrece și cele 21 de zile de carantină, după cum a anunțat Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Citeste si: De ce fugea, de fapt, Elena Udrea în Grecia! Motivul l-a dezvăluit chiar ea, din spatele gratiilor: „Să mai fac un copil”

Într-un comunicat al sindicaliștilor de la FSANP se prezintă condițiile din închisoare pe care le va avea Elena Udrea, dar și procedura urmată odată cu încarcerarea.

„După ce va fi predată autorităților din România, Elena Udrea va fi depusă la Penitenciarul de femei Ploiești – Târgșorul Nou, în vederea efectuării perioadei de carantinare-observare, timp de 21 de zile, într-o cameră ce îi va asigura un spațiu minim de 4 mp, deoarece fenomenul supraaglomerării nu

este atât de accentuat ca în unitățile penitenciare destinate persoanelor condamnate de gen masculin.

În perioada de carantinare-observare, se studiază comportamentul și personalitatea Elenei Udrea, se efectuează examene medicale, se desfășoară activități de educație sanitară și se evaluează nevoile educaționale, psihologice și sociale, în scopul stabilirii ariilor de intervenție și asistență. La finalizarea acestei perioade, i se stabilește Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică prin care se precizează activitățile și programele în care fostul politician urmează a fi inclus pe perioada deținerii”, se precizează în comunicatul FSANP.

Ulterior, se va stabili regimul pe care Elena Udrea îl va avea în penitenciar, iar în comunicat se precizează faptul că penitenciarul îi asigură fiecărui, în camera de detenție, un pat individual, camera este dotată cu mobilier specific, instalații de încălzire și unități igienico – sanitare.

Citeste si: Mesajul sfâșietor transmis de mama Iasminei, eleva de 15 ani care a murit la începutul anului școlar. Adolescenta s-a stins pe patul de spital, la câteva luni după ce s-a electrocutat în baie- kanald.ro

Citeste si: VIDEO Scene șocante s-au petrecut astăzi pe o stradă din Craiova. Două clanuri au fost implicate într-o bătaie cu bâte, topoare și cuțite. O persoană a murit, iar alte patru au ajuns la spital. Motivul scandalului este HALUCINANT- radioimpuls.ro

„Camerele de deţinere asigură fiecărei persoane pat individual, sunt dotate cu mobilier specific, instalaţii de încălzire şi utilităţi igienico-sanitare, astfel încât fiecare persoană deținută să aibă acces permanent la apă potabilă și zilnic laapă caldă, acces nerestricționat și permanent la grupurile şi instalaţiile sanitare pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, și a celorlalte nevoi specifice genului, ori de câte ori este necesar, în condiţii de igienă şi intimitate” se arată în comunicatul FSANP.

Totodată, Elenei Udrea i se va asigura zilnic plimbarea în aer liber, va avea la dispoziție articole de cazarmament (saltea de pat, lenjerie, pătură și pernă), iar hrana se va realiza în baza unui meniu diversificat pentru fiecare normă de hrană, cu menționarea normelor asigurate la mic dejun, prânz și cină.

Ce o așteaptă pe Elena Udrea după extrădarea în România?! Avocatul Adrian Cuculis a explicat ce se poate întâmpla cu recursul în casație | EXCLUSIV

Avocatul Adrian Cuculis

[Sursa foto: Facebook]

Ce se întâmplă cu recursul Elenei Udrea în casație

Jurnaliștii WOWbiz.ro au discutat cu avocatul Adrian Cuculis și despre recursul Elenei Udrea în casație, prin care fostul ministru încearcă desființarea condamnării din Dosarul Gala Bute.

 „Rămân, în continuare, procesele ei cu recursul în casație, probabil că va încerca o contestație la executarea pedepsei invocând prescripția, așa cum a fost reconfigurată de către Curtea Constituțională și aspectele pe care le cunoaștem deja, că țin de chestiunea cu încercarea de a revoluționa decizia definitivă și să încerce o rejudecare, dar eu mi-am exprimat deja părerea cu privire la faptul că șansele sunt destul de mici și probabil că se va duce către executarea pedepsei integrale sau până la limita unde se poate solicita eliberarea condiționată”, a precizat avocatul Adrian Cuculis, pentru WOWbiz.ro.

Ai un pont sau informații care pot deveni o știre? Scrie-ne pe adresa [email protected]!