WowNews logo WOWnews
Stories
Ce s-a descoperit pe pagina de Facebook a lui Mircea Ungureanu, lăutarul din Iaşi care a omorât un om şi a rănit alte cinci persoane?

Stiri

Ce s-a descoperit pe pagina de Facebook a lui Mircea Ungureanu, lăutarul din Iaşi care a omorât un om şi a rănit alte cinci persoane?

 
Mircea Ungureanu, zis şi "Michael" în cercurile oamenilor petrecăreţi, este un cântăreţ de muzică lăutărească din Iaşi, care a provocat un accident devastator marţi noapte, într-un cartier ieşean.
Cântăreţul în vârstă de 42 de ani este cel care a provocat accidentul, în urma căruia un alt bărbat de 37 de ani a murit, iar 5 persoane au ajuns în spital şi ele. 
 
Mircea Ungureanu a ajuns şi el pe mâinile medicilor, în stare gravă. 
 
Cu doar câteva ore înainte de accident, lăutarul făcuse şi ultima lui postare de Facebook, prin care îşi anunţa prietenii că sâmbătă, 15 decembrie, va fi prezent într-un alt club de manele din Iaşi, unde va cânta muzică de petrecere alături de formaţia lui. 
 

 

 
 
Iată, aşadar, că planurile interpretului au fost date peste cap de tragicul accident, care s-a soldat cu moartea unei persoane şi mai multe victime rănite, printre care şi el. 
În ciuda faptului că a cauzat o asemenea tragedie, oamenii au avut doar vorbe de bine de spus despre el şi i-au urat toate cele bune prin intermediul comentariilor de pe Facebook. 
 
"Un băiat modest respectos...Michael să dea Dumnezeu sa iti fie bine!", "Nu mai judecaţi. Mai bine spuneţi să ferească bunul Dumnezeu de aşa ceva. Tot respectul Michael, să te faci bine, să cântăm împreună", "Ce păcat, fratele nostru. Iţi dorim sănătate", sunt câteva din comentariile care au apărut pe pagina artistului.