Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu?! Au fost făcute publice detalii halucinante din anchetă, după ce Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare

Procurorii au dezvăluit exact ce s-a întâmplat cu cele două tinere, după ce au ajuns în mâinile lui Gheorghe Dincă. Detalii absolut cutremurătoare!

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Despre ororile care au avut loc în Caracal s-a aflat pe 25 iunie 2019, atunci când Alexandra Măceșanu, cea de-a doua victimă a lui Gheorghe Dincă, a reușit să se elibereze și să sune la poliție sperând că cineva o va salva.

Din nefericire, soarta ei a fost un tragică, aceasta fiind ucisă cu sânge rece de bărbatul care a răpit-o, a imobilizat-o și a batjocorit-o. La scurt timp, s-a aflat că tânăra de 15 ani nu a fost singura victimă a călăului ei, iar înaintea ei Luiza Melencu a fost cea care a avut aceeași soartă. 

După aproape patru ani, cel care a fost supranumit „monstrul din Caracal” și-a primit pedeapsa. Magistrații l-au condamnat pe Gheorghe Dincă la trei decenii în spatele gratiilor și pe complicele său, Ştefan Risipiţeanu, la 12 ani. Chiar dacă pe parcursul acestor ani au tot existat informații legate de ceea ce ar fi trăit cele două tinere, acum procurorii au făcut publice detalii concrete. 

Ultimele momente din viața Luizei Melencu. Cum a fost ucisă de Gheorghe Dincă 

Pe 14 aprilie 2019, tânăra făcea autostopul în Caracal, atunci când Gheorghe Dincă s-a oprit cu mașina în dreptul ei și s-a oferit să o ducă unde avea nevoie.

Doar că aceasta n-a mai ajuns niciodată acasă. Agresoul a dus-o până la intrarea în comuna Dioști, acolo unde a oprit și a imobilizat-o pe fata de 18 ani, legând-o cu cureaua de la pantalonii săi de centura de siguranță din spate, iar mai apoi a dus-o la el acasă. 

"Ulterior, inculpatul a transportat victima cu autoturismul, la locuința sa din municipiul Caracal, judeţul Olt, prin răpire, contrar voinței victimei, care s-a opus și a strigat după ajutor, aceasta fiind în imposibilitate să coboare din autoturism întrucât fusese legată de banchetă, iar portierele și geamurile nu puteau fi deschise din interior ca

urmare a modificărilor aduse de inculpat. În timp ce se deplasa cu autoturismul, inculpatul a aruncat din mers telefonul mobil al victimei în vegetația de pe marginea drumului național E 70", arată datele de la dosar. 

Au urmat trei zile de chin, în care Luiza Melencu, imobilizată de Gheorghe Dincă, a fost abuzată de el, dar și de Ștefan Risipițeanu. 

"Inculpatul a adăpostit victima în perioada 14- 17.04.2019

(în locuința sa din municipiul Caracal, judeţul OLT) prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală ținând-o permanent imobilizată de pat cu un lanț metalic, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini și la picioare cu sfoară/ bandă adezivă, în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de 'trafic de persoane

În sarcina lui R.Ș.

s-a reținut că, la 14.04.2019, în jurul orelor 12:00, a ajuns inopinat la locuința inculpatului D.G. din municipiul Caracal, judeţul Olt, ocazie cu care l-a surprins pe acesta în timp ce intra cu autoturismul în curtea locuinței şi a observat-o sechestrată în autoturism pe victima majoră M.L.M. În aceste împrejurări inculpatul R.Ş. i-a solicitat să-i permită întreținerea de raporturi sexuale cu victima, iar, ca urmare a acordului exprimat ulterior de către inculpatul D.G., în cursul aceleași zile, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, a întreținut raporturi cu victima M.L.M.", se arată în comunicatul DIICOT. 

Citeste si: Armin Nicoară și Claudia Puican au împlinit un an de căsnicie! Ce mesaje și-au transmis cei doi: „Într-o căsnicie există urcușuri și coborâșuri”- kanald.ro

Citeste si: UPDATE/FOTO/VIDEO- O tânără a fost descoperită decedată pe o plajă din Mamaia. Ea a fost văzută de mai mulți trecători care au apelat 112: „S-ar fi putut întâmpla peste noapte”- stirilekanald.ro

Pe 17 aprilie 2019, cel supranumit „monstrul din Caracal” a ucis-o cu sânge rece, snopind-o în bătaie până și-a dat ultima suflare, pe motiv că se împotrivea abuzurilor sale și ale prietenului său. Pentru a scăpa de orice dovadă, Gheorghe Dincă i-a ars trupul. 

"Inculpatul G.D. i-a aplicat, cu intenție, victimei M.L.M., multiple lovituri puternice cu pumnii, vizând zone vitale ale corpului, respectiv capul și cutia toracică, în timp ce aceasta era imobilizată (legată de pat), lovituri care au condus la decesul acesteia

A ars cadavrul acesteia într-un butoi metalic pe care îl deținea în curtea locuinței sale. Cenușa, fragmentele osoase și celelalte resturi rezultate în procesul de incinerare au fost transportate și abandonate în vegetație, cel mai probabil la 18.04.2019, în liziera de pădure amplasată pe terenul Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Caracal", transmite DIICOT.

Alexandra Măceșanu, moarte trasă la indigo cu cea a Luizei Măceșanu 

La trei luni de la prima sa victimă, „monstrul din Caracal” a ales o nouă tânără pe care a supus-o la aceleași chinuri. Este vorba despre Alexandra Măceșanu, care a fost răpită de Gheorghe Dincă în același mod în care a reușit să o ia și pe Luiza Melencu. Fata de 15 ani s-a urcat cu bună credință în mașin a acestuia, care a dus-o chiar până în fața liceului Mihai Viteazu din Caracal, doar că nu a lăsat-o să coboare, ci a imobilizat-o și a legat-o cu cureaua de la pantalonii săi de bancheta din spate. 

 

"În 24.07.2019, în jurul orelor 10:00-10:15, în timp ce se afla pe raza comunei Dobrosloveni, judeţul Olt, inculpatul D.G. a observat-o pe victima M.M.A., în vârstă de 15 ani, și prin inducere în eroare, iar ulterior prin răpire și constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, a recrutat-o, folosind un pretext fals, în sensul că s-a oferit să o transporte cu mașina proprie, “la ocazie”.

Inculpatul a transportat victima, cu autoturismul, la locuința sa din municipiul Caracal, judeţul Olt (prin răpire, contrar voinței victimei care s-a opus și a strigat după ajutor), aceasta fiind în imposibilitate să coboare întrucât era legată de bancheta din spate, iar portierele și geamurile nu puteau fi deschise din interior ca urmare a modificărilor aduse de inculpat. Pe drum acesta a aruncat telefonul victimei în zona strada Ștrandului din mun. Caracal", arată datele din dosar.

Citeste si: „Ieri am avut un incident destul de neplăcut, dar nu sunt pregătită încă să vorbesc.” Ce i s-a întâmplat Ioanei Ginghină, la puțin timp după nuntă- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro

Citeste si: Cauza morții actorul Michael Gambon, celebru pentru rolul Dumbledore din filmele Harry Potter- radioimpuls.ro

Alexandra Măceșanu a fost ținută legată timp de două zile în casa lui Gheorghe Dincă, care a abuzat-o sexual în repetate rânduri, iar mai apoi a vorbit la telefon cu familia adolescentei, pe care a anunțat-o că aceasta ar fi plecat definitiv din țară. Cât timp el a fost plecat, fata a reușit să sune la 112, însă autoritățile nu au reușit să o salveze. 

Citește și: Decizie definitivă în cazul Caracal! Gheorghe Dincă a primit pedeapsa maximă. Ce se va întâmpla cu complicele său?

"În zilele de 24 și 25 iulie 2019 inculpatul a adăpostit victima, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, în locuința sa, ținând-o imobilizată de pat cu un lanț, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini și la picioare cu sfoară/bandă adezivă în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de "trafic de minori. 

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, la 25.07.2019, în jurul orelor 12:00, după ce a telefonat familiei victimei minore, pentru a induce ideea că aceasta a părăsit voluntar teritoriul României, inculpatul a revenit la locuința sa, unde se afla sechestrată victima M.M.A.. Observând că aceasta a reușit să-și desfacă lanțul cu care era legată de pat, să își scoată banda adezivă de la ochi (fără a putea să se elibereze de sfoara groasă de la picioare) și că ținea în mână un telefon vechi găsit în cameră, având o atitudine total schimbată (victima minoră efectuase mai multe apeluri la SNAU 112, de pe telefonul găsit în camera inculpatului), lovindu-se și de refuzul categoric al victimei de a se mai supune tratamentului degradant și violurilor repetate, cu intenție, i-a aplicat acesteia cel puțin o lovitură cu pumnul în zona capului și în timp ce se afla întinsă la pământ, a sugrumat-o cu ambele mâini, cauzându-i astfel decesul", transmite DIICOT. 

Citește și: "În doi, trei ani poate fi liber" Ipoteză halucinantă, după ce Gheorghe Dincă a primit pedeapsa maximă în dosarul "Caracal". Familia Luizei Melencu își strigă disperarea: "Murim și nu vom afla adevărul"

La scurt timp după ce fata și-a dat ultima suflare, Gheorghe Dincă a acționat la fel ca în cazul Luizei Melencu pentru a scăpa de trupul ei neînsuflețit. 

 "A ars cadavrul victimei, punându-l în același butoi metalic pe care îl deținea în curtea locuinței sale și pe care îl folosise și în cazul victimei precedente. Cenușa și resturile osoase au fost depistate în acest butoi, în dimineața zilei de 26.07.2019, la orele 06:00, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal", transmite DIICOT.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Gheorghe Dincă a fost iertat, după ce a fost condamnat la închisoare, acuzat că le-a abuzat și ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu! „Monstrul din Caracal” s-a pocăit:...

"Scopul lui este să tragă de timp. Este păcălit". Avocata familiei Melencu, prima reacție după ce Gheorghe Dincă s-a pocăit și s-a botezat în închisoare | EXCLUSIV

Cel mai înspăimântător sunet din lume a fost reprodus. Era folosit la sacrificiile umane

Armin Nicoară și Claudia Puican au împlinit un an de căsnicie! Ce mesaje și-au transmis cei doi: „Într-o căsnicie există urcușuri și coborâșuri”

O femeie și-a lăsat fiul să moară de foame după ce soțul i-a ordonat să-l nu-l mai hrănească. Bărbatul susținea că acesta trebuia hrănit doar cu „razele soarelui”. Cei doi au...

„Minunată, o fată așa cum mi-am dorit de la viață, să am lângă mine.” Ce a declarat Marius Elisei despre noua sa relație

Mario Fresh i-a dat inelul fiicei lui Dragoș Bucur. Imaginile care au stârnit controverse

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies