
kanald.ro
Andrei Rotaru și Diandra Moga
Vedete
Diandra Moga a povestit ce a făcut-o să pună punct relației cu Andrei Rotaru imediat după ce au ajuns în România.
Andrei Rotaru a mers la emisiunea lui Radu Vâlcan pentru a pune la încercare mariajul său cu Cristina. După doar câteva zile, bărbatul a pus ochii pe ispita Diandra, iar legătura dintre ei a evoluat rapid. Totuși, aceștia nu au rămas împreună după ce filmările din Thailanda s-au încheiat. Abia acum, după câteva luni de la difuzarea emisiunii, ispita a spus ce s-a întâmplat între ea și Andrei, în România.
Diandra Moga a povestit că ea și Andrei Rotaru s-au întâlnit la câteva zile după ce au revenit în țară.
Diandra a recunoscut că a avut îndoieli în privința lui Andrei atunci când a constatat că acesta avea de gând să sară din mariajul cu Cristina direct într-o relație cu ea.
„După ce am aterizat în România la câteva zile, eu eram la mall, a venit până acolo 10 minute să mă vadă. Am stat, am povestit puțin. El era fericit, deja făcea demersurile necesare să se arunce într-o relație cu mine. Doar că nu mi se pare ok. Am avut niște îndoieli. Nu poți să sari dintr-o relație în alta, eu știu cât am suferit eu din relația mea și n-aș fi putut la momentul respectiv. Aveam nevoie să mă vindec, nu puteam să am deja senzația că o să fie perfect cu alt om. Și ce m-a speriat pe mine cel mai tare la Andrei a fost faptul că îl vedeam că nu poate să stea nicicum singur. El cu el, în prezența lui, nu suporta să stea absolut deloc. Ăsta era un mare semn de întrebare pentru mine, că eu stau cu mine și îmi sunt cel mai bun prieten”, a povestit Diandra Moga, la câteva luni după finalul emisiunii.
Andrei Rotaru și Diandra Moga
Diandra și Andrei au fost extrem de apropiați în Thailanda și chiar și-au făcut împreună un tatuaj.
„Nu regreți tatuajul matchy?”, a fost întrebarea primită de Diandra de la un fan.
„De ce aș regreta? Soarele are o semnificație (a mea) proprie și personală. Să te orientezi mereu spre lucrurile luminoase în viață și să fii un om pozitiv. Să îmbrățișezi partea frumoasă a vieții și toate etapele bune care urmează să se întâmple”, a răspuns ispita.