kanald.ro
Vedete
Ce s-ar putea întâmpla dacă fiul cel mare al Adrianei Bahmuțeanu va deveni major mai devreme de 18 ani?! Maximus le-a cerut asta judecătorilor, dar avocatul Adrian Cuculis atrage atenția asupra riscurilor la care se expune: „Lucrurile merg către o zonă fo
Pentru Adriana Bahmuțeanu și copiii lui Silviu Prigoană lupta continuă în instanță. Vedeta vrea să îi ajute pe cei doi băieți ai săi și ai afaceristului și să le protejeze averea moștenită de pe urma tatălui lor, însă fiul cel mare al vedetei a făcut o mișcare neașteptată în instanță.
Odată cu moartea lui Silviu Prigoană a început și scandalul pentru averea afaceristului. În prima instanță, Adrianei Bahmuțeanu i-a fost foarte greu să ia legătura cu cei doi copii minori pe care îi are din mariajul cu omul de afaceri, Eduard și Maximus locuind la momentul tragediei în casa tatălui.
Vedeta a declarat în repetate rânduri că nu a putut intra în contact cu ei, a precizat că au discutat doar telefonic și în prezența altor adulți, fără să își poată strânge copiii în brațe în cel mai greu moment din viața lor. Adriana Bahmuțeanu a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a reuși să-și aducă băieții acasă și mai ales pentru a-i ajuta să-și protejeze averea moștenită de la tatăl lor, însă îi acuză pe frații lui Eduard și Maximus de alienarea parentală, iar recent a dezvăluit că fiul său cel mare le-a cerut judecătorilor să devină major mai devreme.
Jurnaliștii WOWbiz.ro au luat legătura cu avocatul Adrian Cuculis pentru a afla în ce măsură se poate realiza acest lucru și mai ales cine va decide dacă Maximus poate fi major sau nu mai devreme, atâta timp cât Adriana Bahmuțeanu se opune.
Ce presupune emanciparea minorului și ce s-ar putea întâmpla dacă fiul cel mare al Adrianei Bahmuțeanu ar ajunge la vârsta majoratului mai devreme
Odată ce ar împlini vârsta de 18 ani mai devreme, minorii ar urma să fie capabili să orice decizie fără acordul unui adult. Spre exemplu, avocatul Adrian Cuculis precizează că empanciparea minorului se realizează, de exemplu, în cazul adolescenților care aleg să se căsătorească la vârsta de 16 ani.
„Teoretic, asta ar presupune să ia tot felul de decizii și măsuri în ceea ce privește moștenirea. Adică lucrurile merg către o zonă foarte ciudată pentru că s-ar putea ca această decizie să fi fost luată din interiorul familiei Prigoană, respectiv de la frații cei mari tocmai pentru a o carota pe Adriana.
Lucrurile sunt ciudate, eu vă mărturisesc că nu am mai participat vreodată la un asemenea proces. Eu spuneam, la un moment, că se poate, dar nu mă așteptam să văd un proces de genul acesta”, a spus avocatul Adrian Cuculis, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.
Modificarea vârstei majoratului i-ar da minorului posibilitatea să ia decizi, iar astfel, de exemplu, fiul cel mare al Adrianei Bahmuțeanu ar putea hotărî singur ce vrea să facă cu partea sa de avere moștenită de la Silviu Prigoană.
„Modificarea ar presupune să aibă dreptul să ia decizii. Minorul dobândește această posibilitate la 16 ani, în momentul în care se căsătorește, cu sau fără acordul părinților pentru că poate să fie cu acordul Autorității Tutelare. Lucrurile sunt foarte complicate (…) eu cred că, de fapt, este un aranjament al fraților mai mari”, a mai adăugat avocatul Adrian Cuculis, în exclusivitate.
Adriana Bahmuțeanu a mărturisit că Maximus a făcut cerere ca să fie major mai devreme
Recent, cea care a dezvăluit că băiatul a făcut cerere să fie major mai devreme a fost chiar Adriana Bahmuțeanu. Vedeta a mărturisit că fiul său cel mare a cerut acest lucru în fața instanței și este convinsă de faptul că ideea a fost a fraților mai mari, tocmai pentru a-l face pe acesta să semneze și să renunțe la partea lui de moștenire.
„A făcut cerere să fie major mai devreme, ca să-l pună să semneze că îi dă toată averea fratelui mai mare. Frații lor îi bobinează ca să ajungă la 18 ani, că cel mare a cerut să se emancipeze. Aici este miza, nu că ar fi o iubire fraternă, nu.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Eu m-am opus acestui lucru, i-am zis: Așteaptă până crești, până te maturizezi și după aceea vezi tu ce faci că banii îți rămân ție într-un cont. Cine se atinge de banii aceia fac pușcărie. Eu dacă iau un leu din acei bani, fac pușcărie, și frații lor mai mari la fel.
Ei sunt doi adolescenți care sunt foarte ușor de influențat, acum li se promite marea cu sarea, mașini scumpe, fițe, figuri. Viața nu înseamnă doar mașini scumpe, fițe și figuri, știm mulți copii de bani gata care au pierdut averea părinților într-un timp scurt”, a mărturisit Adriana Bahmuțeanu, într-un interviu acordat pentru Cancan.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!
Adriana Bahmuțeanu