
kanald.ro
Ghiocei, icoană, cruce, pom înflorit
Stiri
Vezi ce sărbătorim în fiecare an, pe data de 1 martie. Iată care sunt evenimentele amintite în prima zi a lunii martie.
Vezi ce sărbătorim în fiecare an pe data de 1 martie. Află ce Sfinți sunt amintiți în calendarul ortodox, în această zi de primăvară.
De 1 martie, se spune că natura revine la viață, florile înfloresc, iar păsările încep să cânte, de la primele ore ale dimineții. În această zi sărbătorim venirea primăverii, încălzirea vremii, renașterea naturii. Este o zi importantă în tradiția românească, asociată cu obiceiul de a oferi mărțișoare fetelor și femeilor, dar și bărbaților, în unele zone.
Cuvântul Mărțișor este diminutivul lui marț, vechiul nume popular pentru martie și înseamnă literal „micul martie”. Pe lângă faptul că este simbol al primăverii, acest obiect este considerat aducător de noroc, belșug, iubire, bani, sănătate, chiar și de recolte bogate.
Printre cele mai căutate mărțișoare se numără trifoiul cu 4 foi, buburuza, potcoava, coșarul și ghiocelul. În funcție de zonă, mărțișorul se poartă la piept sau la mână, timp de 12, 14 sau 30 de zile. Apoi, se agață de crenguța unui pom, pentru roade bogate.
Cu mult timp în urmă, de 1 martie, mamele puneau la gâtul sau mâna copiilor câte un bănuț din aur sau argint, legat cu un șnur roșu sau alb și roșu, pe care îl purtau 12 zile.
Astfel, cei mici erau feriți de boală și de necaz și aveau noroc tot anul.Șnur mărțișor, legat într-un pom înflorit
Potrivit calendarului ortodox, în fiecare an, pe data de 1 martie, Marii Părinți au rânduit să fie cinstiți Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia, Sfânta Cuvioasă Domnina, Sfânta Muceniță Antonina, dar și pe Sfinții Mucenici Marcel și Antonie.
Cu toții au primit cununa muceniciei, apărând credința lor în Hristos. Niciunul dintre acești Sfinți nu a acceptat să se închine zeilor, în perioadele de persecuție împotriva creștinilor.
Au îndurat cu mult curaj și credință în Dumnezeu toate chinurile și pedepsele la care au fost supuși, iar în cele din urmă au trecut la cele veșnice cu mult curaj și cu iubire necondiționată față de Iisus Hristos.
Sărbătoarea mărțișorului nu este una religioasă, astfel că nu este notată în calendarul ortodox.
Citeste si: Ninge în România! Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură, de -6,4 grade Celsius- kanald.ro
Citește și: Câte zile se poartă Mărțișorul în 2024. Vezi ce trebuie să faci cu șnurul alb-roșu, după ce nu îl mai porți
Mănăstire din România
1867: A apărut primul număr al „Convorbirilor literare”, organ de presă al „Junimii”– grupare politică și literară condusă de Titu Maiorescu.
1907: Și-a început activitatea Serviciul de urgență „Salvarea”, din inițiativa dr. Mina Minovici.
1938: Compania Samsung a fost fondată.
1944: A avut loc premiera piesei „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, la Teatrul Alhambra din București.
1946: Banca Angliei a fost naționalizată.
1992: Bosnia și Herțegovina au declarat independența față de Republica Federală Socialistă Iugoslavia.
1997: S-a constituit Forța de Reacție Rapidă a Armatei Române, care se înscrie în procesul de modernizare a forțelor armate ale României, în concordanță cu exigențele integrării în structurile militare ale Alianței Nord-Atlantice.
1998: Titanic a devenit primul film cu încasări de peste 1 miliard de dolari în întreaga lume.
1999: România a devenit parte a Convenției de echivalare a diplomelor în domeniul învățămîntului superior în Europa.
2000: Social-democrata, Tarja Kaarina Halonen a primit funcția de președinte al Republicii Finlanda, fiind prima femeie aleasă în această funcție.
Surse: ro.wikipedia.org, doxologia.ro