WowNews logo WOWnews
Stories
colaj, icoana maicii domnului, struguri

Maica Domnului și struguri

Diverse

Ce se dă de pomană la Adormirea Maicii Domnului în 2024. Sărbătoarea este prăznuită pe 15 august în calendarul ortodox

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are loc în fiecare an la data de 15 august.

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este din praznicele împărătești închinate Fecioarei Maria și este marcat cu cruce roșie în calendar.

Ce se dă de pomană la Adormirea Maicii Domnului în 2024

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare din luna august, la final de an bisericesc. La acest praznic împărătesc se săvârșește Sfânta Liturghie și se dau de pomană pachețele cu alimente pentru sufletele celor adormiți.

Citeste si: Motivul halucinant pentru care bărbatul din SUA a ucis-o cu sânge rece pe Iryna Zarutska, o tânără din Ucraina, în văzul tuturor, în metrou! Acesta suferea de probleme psihice- kfetele.ro

Potrivit tradiției creștine, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de obișnuiește să se împartă struguri, dar și alte bunătăți din noua recoltă, precum prune, pepene, porumb sau ce mai are omul prin gospodărie.

Pe lângă fructe, creștinii mai obișnuiesc să dea de pomană icoane cu Maica Domnului, candele, cruciulițe, flori, lumânări, pâine de casă, vin sau alte obiecte bisericești.

Citește și: Sărbătoare ortodoxă pe 15 august 2024. Tradiții, obiceiuri și superstiții la Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare

Icoana Adormirii Maicii Domnului pictată pe peretele Mănăstirii Văratec

Icoana Adormirii Maicii Domnului pictată pe peretele Mănăstirii Văratec

[Sursa foto: Shutterstock]

Cinstirea Maicii Domnului, în viziunea părintelui Teofil Părăian

„Pe Maica Domnului o cinstim pentru că așa ne învață Biserica noastră, pentru că așa ne-am pomenit, pentru că nu putem să nu cinstim pe Maica Domnului, Maica Domnului find maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

E firesc dacă-L cinstim pe Domnul Hristos, dacă-l preamărim pe Domnul Hristos, să fim și cinstitori ai Maicii Domnului. Ne-am pomenit ca cinstitori ai Maicii Domnului îndrumați de Biserica noastră la aceasta prin rânduielile sfintelor slujbe.

De pildă, am auzit în cadrul sfintelor slujbe, de când mi-am dat seama de aceasta, cuvintele: „Pe Preasfânta, curata, prea binecuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim” și am răspuns la acest îndemn totdeauna: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pre noi".

E în centrul preocupărilor noastre, și Sfânta Cruce, și Maica Domnului. Într-o alcătuire de la Ziua Crucii, vorbind cu Maica Domnului pomenim Sfânta Cruce și zicem: „Rai de taină ești, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, întru care lemnul Crucii cel de viață purtător pe pământ s-a sădit.

Pentru aceasta înălțat fiind acum, închinându-ne lui, pe tine te mărim”.

Este o legătură între Maica Domnului și Crucea Domnului nu numai în sensul că Maica Domnului a stat la Crucea Domnului, ci și în înțelesul că Biserica noastră are în vedere și Crucea Domnului, si pe Maica Domnului.

O cinstim pe Maica Domnului pentru că a ales-o Dumneze u Tatăl, pentru că din ea s-a întrupat Dumnezeu Fiul, pentru că Duhul Sfânt s-a pogorât peste ea.

Cinstim pe Maica Domnului pentru că îngerul bine vestitor a zis: „Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine”, pentru că Sfânta Elisabeta, sub puterea Duhului Sfânt în prezența Maicii Domnului care-L purta pe Domnul Hristos în pântecele ei a zis: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău și de unde mie cinstea aceasta ca să vină Maica Domnului meu la mine?”.

O cinstim pentru că a cinstit-o o femeie din popor care, uimită de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, a ridicat glasul si a zis „Fericit este pântecele care te-a purtat și pieptul la care ai supt".

O cinstim pe Maica Domnului pentru că au cinstit-o toți sfinții si n-avem cum Să n-o cinstim pe ceea ce este mărirea toată lumea, care din oameni a răsărit pe Cuvântul, pe Fiul lui Dumnezeu L-a născut. O cinstim pe Maica Domnului ca e cea mai mărită decât heruvimii și fără de asemănare decât serafimii”, a mărturisit pr. Teofil Părăian într-un interviu.

Citeste si: Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 15-21 septembrie 2025: Taurii au ajuns la limita răbdării! Nativii trebuie să o decizie importantă înainte să fie prea târziu- kanald.ro

Citeste si: Roxana Blagu suferă în tăcere de aproape 13 ani! Vedeta încearcă în zadar să-și recupereze fiica: „Și dacă am speranțe, timpul acesta nu ni-l mai dă nimeni înapoi”. Cele două au rupt orice legătură după ce artista s-a despărțit de tatăl Oanei- radioimpuls.ro

Citește și: Când începe Noul An Bisericesc 2024. Potrivit tradiției iudaice, în această zi, Dumnezeu a creat lumea

colaj, manastirea văratec, maica domnului

Maica Domnului la Mănăstirea Văratec

[Sursa foto: Shutterstock]

Rugăciunea care se citește la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.

Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa: doxologia.ro