
kanald.ro
Karmen și Bogdan Căplescu
Vedete
Fostul soț al lui Karmen s-a tranformat total după ce el și artista și-au spus „adio”.
După 5 ani de căsnicie, Karmen Minune și Bogdan Căplescu au decis că ar fi mai bine pentru ei să meargă pe drumuri separate, deși au o fetiță împreună. Au divorțat la notar în urmă cu aproape două luni, iar despărțirea l-a schimbat complet pe fostul soț al artistei.
După câteva săptămâni bune de când a publicat pe internet actul de desfacere a căsătoriei, Bogdan Căplescu a luat pe toată lumea prin surprindere cu cea mai recentă apariție a sa.
A dat jos câteva kilograme și se pare că are planuri mari de viitor în ceea ce privește aspectul său fizic. Acesta s-a fotografiat într-o sală de sport și a dat de înțeles că, până la vară, va fi într-o formă fizică mult mai bună.
„ Ne vedem la vară ”, este mesajul care însoțește fotografia în care apare Bogdan Căplescu.
Bogdan Căplescu, la sală
Deși și-au spus „adio”, fiica cea mare a lui Adrian Minune și fostul ei soț nu au apărut niciodată în public pentru a-și aduce reproșuri, așa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului cu alte cupluri destrămate.
Recent, Karmen a vorbit despre Bogdan Căplescu, povestind că îl respectă în continuare și că o cresc împreună pe fiica lor, Sofia.„Pentru că avem un copil minunat, care are nevoie de ambii părinți, vom continua să o creștem frumos și să îi oferim tot ce avem noi mai bun, împreună sau separat. Este tatăl copilului meu și îl voi respecta pentru tot restul vieții. Momentan, suntem bine și eu, și el, muncim mult.