kanald.ro
Vedete
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei? Mărturisirea sfâșietoare pe care a făcut-o bărbatul: „Fiecare zi este o luptă”
Soțul Ancăi Molnar a transmis un mesaj trist în ziua în care s-au împlinit 6 luni de la moartea make-up artistei.
Astăzi, în data de 11 decembrie, se împlinesc 6 luni de când Anca Molnar, o cunoscută make-up artistă, s-a stins din viață după o luptă crâncenă cu cancerul. A lăsat în urma sa un băiețel, dar și un soț care nu își poate reveni nici acum după pierderea suferită.
Pe rețelele de socializare, Claudiu Molnar a scris astăzi un mesaj de-a dreptul cutremurător. A mărturisit, în fața tuturor, că durerea este la fel de mare, deși a trecut jumătate de an de când Anca s-a stins.
Atât el, cât și băiatul pe care el și make-up artista îl au împreună, îi simt zi de zi lipsa și au rămas cu un gol uriaș în suflet după moartea ei.
„Off… 6 luni… Au trecut deja 6 luni de când Anca, iubita mea soție, a plecat dintre noi. 6 luni de dor, de amintiri care dor și de momente în care aș fi vrut să-i simt din nou căldura, zâmbetul și vocea blândă…să o imbratișez si să nu ii mai dau drumul din brațele mele niciodată…
Deși timpul trece, golul lăsat în sufletul meu (nostru) rămâne la fel de adânc. Fiecare zi e o luptă între amintirea a tot ce a fost frumos și realitatea absenței ei. Nu trece zi fără să mă gândesc la ea, fără să-i simt lipsa în fiecare colț al vieții noastre.
Anca, vei rămâne mereu în inima mea. Iubirea noastră nu se stinge, chiar dacă distanța dintre noi nu mai e una pământească. Ești și vei fi mereu parte din mine.
Cei care ați cunoscut-o, vă rog să o păstrați în gânduri și rugăciuni. Iar cei care n-ați avut această șansă, să știți că a fost un suflet cum rar întâlnești – bun, iubitor și plin de lumină. Odihnește-te în pace, iubirea mea!”, a scris soțul Ancăi Molnar, astăzi, pe TikTok.
Mesajul de adio lăsat de Anca Molnar
Înainte de a-și da ultima suflare, Anca Molnar le-a lăsat un mesaj de „adio” tuturor celor care au cunoscut-o. Le-a mărturisit că și-a trăit viața la maxim și i-a sfătuit să îi urmeze și ei exemplul.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Am venit, am trăit frumos și am plecat spre o alta lume. Am luptat cum am știut mai bine și cu toate puterile mele… Până la ultima picătură de SPERANȚĂ. Vă las în suflet mulțumirea pentru cât de frumoasă mi-a fost viața și zâmbetul meu sa va rămână mărturie că am trăit-o din plin. Mi-am dorit de atâtea ori sa iau telefonul în mână pentru ultima dată și sa va las un ultim îndemn: trăiți frumos și trăiți din plin! Eu, Anca Molnar am plecat…Acasă. Dar de acolo, voi continua sa va veghez mereu! Rămâneți cu bine și căutați-mă printre stele. Din când în când, am sa va fac cu ochiul!”, a fost mesajul de adio pe care l-a lăsat Anca Molnar.