WowNews logo WOWnews
Stories

Actualitate

Ce se va întâmpla cu Călin Georgescu, dacă va ajunge președinte? Îi va putea fi invalidat mandatul după desecretizarea documentelor din ședința CSAT? „Are prerogativa aceasta” | EXCLUSIV

Călin Georgescu ar putea să nu ajungă președinte, dacă va fi votat în turul doi? Ce spun avocații?

După ce Klaus Iohannis a declasificat documentele din ședința CSAT, s-a iscat o controversă uriașă pe TikTok și în rândul susținătorilor lui Călin Georgescu. Întrebarea care se pune acum este: în cazul în care câștigă alegerile din turul doi, îi va fi invalidat mandatul? Un avocat celebru ne-a oferit răspunsul.

Citeste si: Mesajul de susținere venit din partea Adrianei Ochișanu, pentru fiul său, Cristian Botgros! Cum îl apără artista, în fața acuzațiilor venite din partea familiei Cuciuc? "Sunt alături de tine cu toată

Călin Georgescu ar putea să nu ajungă președinte?

Avocatul Adrian Cuculis a analizat cazul lui Călin Georgescu și ne-a explicat dacă i-ar putea fi invalidat posibilul mandat de Președinte al țării. Totul ține de posibilitatea fraudării alegerilor.

„Are prerogativa aceasta. În primul rând, te validează Curtea Constituțională ca Președinte, în urma sufragiului a turului 2 de alegeri. Sigur că doar în ipoteza în care se constată o chestiune care intră în vădită contradicție cu Constituția sau sunt atentate sau mandatul a fost obținut prin fraudarea Constituției și așa mai departe, atunci Curtea are această posibilitate. Acum, rămâne de văzut totuși, pentru că votul popular este într-adevăr votul popular, dar pe partea cealaltă să vedem cum a fost obținut și votul popular, iar astfel sigur că Curtea Constituțională o să fie chemată la un moment dat să răspundă la această întrebare. Nu cred, printre altele, că doar bazându-ne pe acele documente din spațiul public, raportul de monitorizare al SRI-ului, CSAT, ar putea Curtea Constituțională să invalideze. Deci doar pe baza acelei probe, eu sunt foarte sceptic că ar fi vorba despre o invalidare a mandatului, unui posibil mandat.”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, pentru WOWbiz.

SRI susține că au fost cheltuite sume importante de bani pentru campania lui Călin Georgescu

Conform documentelor desecretizate, SRI susține că cel care candidează împotriva Elenei Lasconi ar fi cheltuit sume frumoase de bani în campanie. 

„Activitatea conturilor ar fi fost coordonată de către un actor statal care ar fi utilizat un canal alternativ de comunicare pentru rostogolirea mesajelor pe platformă. Nu folosește ferme de boți pe platformă ci operează mai discret din afara ca să nu încalce politicile de utilizare ale platformei”, se arată în raportul SRI.

Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!