
kanald.ro
Piciorușe de nou născut
Diverse
Numele de Parascheva, e un nume frumos cu o semnificație aparte pentru creștinii ortodocși.
Mulți români poartă numele de Paraschiv sau Parascheva, însă puțini știu care e adevărata semnificație a numelui lor.
Numele de „Parascheva” a devenit popular datorită Sfintei Cuvioase Parascheva, o sfântă apreciată în Biserica Ortodoxă, în special în România. Moaștele sale se află la Iași și sunt un important punct de pelerinaj.
Numele de Parascheva provine de la grecescul „ paraskeve”, care înseamnă „vineri”, iar numele derivate din Parascheva sunt: Paraschiva, Paraschiv, Pachita, Paraschita, Parastita, Parasca, Chiva, Chivuța, Vuța, Chivu și Petcu.
În popor, Sfânta Parascheva mai este numită și Sfânta Vineri. La sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, aproape 60.000 de români își aniversează onomastica pe 14 octombrie 2024, potrivit statisticilor MAI.
Icoana Sfintei Parascheva de la Iași
Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.
Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.
Cheamă și pe Duhul Sfânt- izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună-, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.
Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale.
Sursa: doxologia.ro