
kanald.ro
Sfânta Anastasia și Sfântul Petru Movilă
Diverse
La data de 22 decembrie, în calendarul creștin ortodox se face prăznuirea Sfintei Mare Mucenițe Anastasia.
Tot în această zi se face pomenirea Sfântului Ierarh Petru Movilă, episcopul Kievului. Cruce albastră în calendarul ortodox și post cu dezlegare la ulei și vin.
Sfânta Muceniță Anastasia, prăznuită la data de 22 decembrie, a trăit în timpul domniilor împăraților Deciu și Valerian, într-o perioadă marcată de persecuții împotriva creștinilor.
Provenind dintr-o familie nobilă romană și fiind logodită cu un tânăr de aceeași origine, Anastasia a îmbrățișat credința creștină sub îndrumarea lui Hrisogon. Acesta din urmă i-a oferit sfaturi înțelepte, îndemnând-o la perseverență în credință și pregătindu-i sufletul pentru eventualele suferințe.
În ciuda bogăției sale, Sfânta Anastasia îmbrăca adesea haine simple și se strecura în întunericul temnițelor împăratului Dioclețian. Acolo, printre creștinii chinuiți pentru credință, împărțea nu doar pâine și apă, ci și o rază de speranță, alinându-le rănile trupului și sufletului.
După moartea soțului său, Anastasia și-a împărțit averea celor săraci și s-a dedicat îngrijirii bolnavilor. Cu ajutorul rugăciunilor și al cunoștințelor medicale, vindeca atât pe cei otrăviți, cât și pe creștinii torturați pentru credință. Această slujire îi aducea o bucurie imensă, simțind că îi slujește lui Hristos însuși prin cei suferinzi.
Deși avea cetățenie romană și ar fi trebuit să fie executată prin decapitare, conform legilor romane, Anastasia a fost arsă de vie.
Apolinaria, o credincioasă, i-a îngropat trupul în grădina casei sale, iar după încetarea persecuțiilor, creștinii au construit o biserică peste mormântul sfintei.
Citește și: De ce NU e bine să pui bani la pieptul mortului în sicriu. Un preot vine cu explicația
Născut la 21 decembrie 1596, Petru Movilă a fost al patrulea fiu al domnitorului moldovean Simion Movilă.
Tânărul Petru Movilă și-a continuat studiile la prestigioasa instituție de învățământ, Colegiul Fratiei Ortodoxe din Liov. Întâlnirile cu figuri marcante ale vieții religioase ucrainene, precum staretul Zaharia Copistensclii și mitropolitul Iov Boretchi, l-au marcat profund și l-au determinat să se călugărească la Lavra Pecerska.
Ales egumen al acestei mănăstiri în 1627, Petru Movilă a pus bazele unei academii teologice la Kiev, instituție care avea să devină un important centru de învățământ pentru slavii ortodocși.
Înălțat la rangul de mitropolit al Kievului în 1632, și-a dedicat viața apărarea ortodoxiei și consolidării identității naționale a poporului ucrainean.
Îngrijorat de dispariția treptată a vieții duhovnicești autentice în rândul monahilor, mitropolitul Petru Movilă a inițiat o amplă campanie de colectare și publicare a vieților sfinților și a minunilor petrecute în Lavra Pecerska. Astfel, sub îndrumarea sa au fost redactate și tipărite volume precum "Patericul Sfinților din Pecerska" (1634) și "Minunile Pesterilor Kievului" (1638), lucrări care au devenit repede repere ale literaturii religioase rusești.
De asemenea, Petru Movilă s-a implicat personal în traducerea și publicarea unor tratate ale Sfinților Părinți, oferind astfel clerului și conducătorilor spirituali modele de urmat în viața duhovnicească și ascetică.
Acesta a trecut la cele veșnice la 22 decembrie 1646, lăsând în urmă o bogată moștenire spirituală.
Petru Movilă a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Ucraineană în 1996, iar sărbătoarea sa a fost introdusă în calendarul bisericesc. Biserica Ortodoxă Română a urmat acest exemplu și a hotărât ca din 2002 încoace să-l prăznuiască și ea pe sfântul ierarh, în ziua în care acesta s-a mutat la Domnul.
Citește și: La ce oră începe slujba de Crăciun în 2024 și unde o poți vedea la TV sau online
De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea când stau și cuget că numai Tu singur ești Dumnezeu, Sfânt, Înțelept, Milostiv, Purtător de grijă, Bun, Puternic, Necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină altor dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la orice mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne nouă darul Tău și acoperământul Tău! Așa, Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritului și nevrednicului, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică după porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și Maicii noastre. Dăruiește-mi pocăință adevărată, ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împărăției Tale și împotriva sufletului meu și a aproapelui meu. Te rog, Mult Milostive Doamne, să uiți de astăzi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, mulțumesc din toată inima mea pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înnoirea sufletului meu, pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulțimea păcatelor mele, ci mă îngăduiești și-mi aștepți pocăința, ca un Iertător Bun și Milostiv. Și încă mă rog, Doamne Iisuse Hristoase, să-mi dai dar să petrec bine și creștinește întru această săptămână fără a-Ți greși, cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstea Bunei Vestiri a Sfintei Maicii Tale și a Învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău celui Sfânt asupra Apostolilor. Îndeosebi mă rog pentru ajutorul Tău, Prea Bunule Stapâne, ca să mă cunosc pe mine, să mă căiesc de pacatele mele și să mă îndreptez cu mărturisirea, iar în ora morții să fiu aflat pregătit, cuminecat și cu inima curată și să fiu aflat demn de Împărăția Ta cea veșnică. Amin.
Surse: doxologia.ro, crestinortodox.ro