kanald.ro
Vedete
Ce și-a propus Emily Burghelea odată cu a treia sarcină! Vedeta ne-a dezvăluit cum evoluează până acum și cum crede că se va descurca cu 3 copii: „Urmează nopți nedormite” | EXCLUSIV
Emily Burghelea a făcut dezvăluiri despre cea de-a treia sarcină.
Emily Burghelea nu își mai încape în piele de fericire. Vedeta este însărcinată pentru a treia oară și abia așteaptă să devină din nou mămică. Aceasta a stat de vorbă cu WOWbiz.ro și ne-a dezvăluit cum evoluează cea de-a treia sarcină.
Emily Burghelea, totul despre cea de-a treia sarcină
Emily Burghelea e sigură că se va descurca foarte bine în rolul de mamă a trei copii. Vedeta nu se sperie de ce vine, ba mai mult abia așteaptă.
„Am avut, din nou, mulțumesc lui Dumnezeu, parte de sarcini ușoare și de copii buni. În ambele sarcini am fost foarte activă și uneori am făcut chiar mai multe lucruri decât fac în mod normal. Pentru cea de-a treia sarcină, mi-am propus să fiu mai liniștită, să mă bucur mai mult de momentele de relaxare de dinaintea nopților nedormite care știu că urmează! Sunt sigură că mă voi descurca absolut fabulos cu trei copii. Am încredere că totul o să fie bine. Mă bazez pe Andrei, care este de fiecare dată foarte implicat. Amedea abia așteaptă să aibă și ea grijă de bebe, iar bunicii sunt și ei gata de acțiune!”, a dezvăluit Emily Burghelea, pentru WOWbiz.
Cele trei semne care i-au spus lui Emily Burghelea că este însărcinată a treia oară
Emily Burghelea a primit niște semne înainte de a afla că este gravidă. Aceasta ne-a povestit ce presimțiri a avut înainte de a face testul de sarcină.
„Doamne, Doamne, a vrut ca de această dată să aflu de sarcină devreme, chiar foarte devreme! Mi-a transmis tot felul de semne pe care am învățat să le văd și să le ascult. După accidentul din Mauritius am învățat să îmi ascult mult mai bine intuiția, pentru că ea este modul în care Divinitatea comunică cu noi! Deși foarte mică sarcina, primul semn pe care l-am primit a fost un vis. Visam că alăptam, iar visul a fost atât de clar încât a părut că este real, iar când m-am trezit, am avut instinctul să-mi caut puiul în pat. Am făcut un test de sarcină atunci, în Boracay, unde eram plecată în vacanță cu familia, însă el a ieșit negativ. Am plecat din Boracay în Hong Kong, unde am stat câteva zile și mi s-a făcut rău. Am simțit o greață ciudată și i-am scris imediat doamnei doctor Romanescu, care îmi urmărește sarcina. Mi-a recomandat să vin la un control când mă întorc acasă, dar să mai fac totuși un test de sarcină. Cel de-al treilea test de sarcină a ieșit pozitiv, iar bucuria a fost uriașă.”, a mărturisit Emily Burghelea, pentru WOWbiz.ro.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!