kanald.ro
Vedete
Ce spune Florin Salam despre ANAF! ”Acum e totul legal! 2019 a schimbat multe!" Regele revoluționează lumea manelelor
E revoluție în lumea manelelor, după ce Florin Salam a anunțat că lucrează ”legal”, își plătește toate impozitele și că apreciază ANAF
Florin Salam revoluționează din nou lumea manelelor, acolo unde interpreții uită deseori să-și declare veniturile la ANAF. Manelistul susține că acum lucrează doar legal și vine la spectacole doar pe bază de contract scris. El spune că ”2019 a schimbat multe” și că în acest fel toată lumea poate să stea liniștită.
”Avem și birou, plătim și impozite, nu-i problemă, frate, acum e totul legal. Au dreptate și aștia cu ANAF, cu astea, nu trebuie să… Toată lumea plătește, să nu plătim noi? Veniți frumos, la birou, tăiem o chitanță, legal. Toată lumea stă liniștită, aveți și voi încredere că ajung (la concert, n.r.). Că sunt unii care vin și doar pe vorbă sunt. Și de aia nu mai ajungi când e doar pe vorbă! Dar cashu-i cash, vorba aia! 2-10!!! Veniți, facem un contract frumos, nu-i problemă. 2019 a schimbat multe și a schimbat bine (…). Trebuie să respectăm toate legile. Așa-i frumos! Nu suntem niște oameni nesemnabili”, a declarat Florin Salam într-un live pe Facebook.
Citeste si: Florin Salam și Gigi Becali, ”construiți” din 720 de cuburi Rubik! FOTO
Citeste si: Dani Mocanu a scos o melodie în care îi cântă în strună lui Sile Cămătaru! ”Unde pune leul gheara…” Video
Mircea Nebunu’ e impresarul oficial al lui Florin Salam
Florin Salam a avut probleme în urmă cu ceva vreme, când a anunțat pentru a patra oară că se lasă de cântat. Atunci a aflat că impresarii lui au contractat mai multe evenimente la care clienții plătiseră avans. Aceștia i-au cerut banii înapoi lui Florin Salam, care s-a trezit în situația de a plăti din propriul buzunar deși oficial nu mai avea cum să ”producă” bani. Acum, Salam a reînceput să cânte și este impresariat de Mircea Emil Băluș, cunoscut drept Mircea Nebunu’, un nume recunoscut în București și în țară de pe vremea când activa în gruparea ”sportivilor”.