WowNews logo WOWnews
Stories
Ce trebuie să știe românii după ce ministrul de Finanțe a anunțat pericolul unei recesiuni. Avertismentul economiștilor: "Mulți români vor merge în hipermarket ca la muzeu" | EXCLUSIV

Exclusiv

Ce trebuie să știe românii după ce ministrul de Finanțe a anunțat pericolul unei recesiuni. Avertismentul economiștilor: "Mulți români vor merge în hipermarket ca la muzeu" | EXCLUSIV

România ar putea intra într-o nouă recesiune, iar acest lucru nu mai este doar o ipoteză, ci un scenariu pe care Guvernul îl ia în calcul.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a lansat un avertisment ferm: trebuie să fim pregătiți „în orice moment” pentru un declin economic.

„Trebuie să fim pregătiți în orice moment pentru o recesiune și trebuie să anticipăm acest lucru”, a spus Nazare în cadrul unei conferințe de presă. Întrebat direct despre riscul ca România să intre în recesiune, acesta a admis că „este o chestiune absolut normală de care trebuie să luăm act”. Oficialul subliniază că pericolul este unul real și că tranziția printr-o astfel de perioadă trebuie gestionată cu soluții clare.

Citeste si: Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă bomba, la aproape un an de la moartea ei- kfetele.ro

Citește și: Alertă economică! Inflația sare de 10% din septembrie: facturi uriașe și credite mai scumpe. Ce ne așteaptă în această toamnă, explicații de la economiști: "Înseamnă scăderea puterii de cumpărare"| EXCLUSIV

„E un risc real.

Trebuie să ne pregătim să avem soluții, măsuri care să facă trecerea prin recesiune cât mai ușoară posibil. Trebuia să fim pregătiți deja, pentru că avem o creștere economică ce a decelerat în fiecare an, timp de patru ani. Nu era așa de greu de anticipat că ne vom îndrepta, la un moment dat, către o recesiune”, a mai declarat ministrul Finanțelor.

Ce ar trebui să facă românii în fața recesiunii

vine recesiunea

Pe lângă semnalele date de autorități, specialiștii din domeniul economic atrag atenția că pregătirea începe din propriul buget. Analistul financiar Adrian Negrescu explică, în exclusivitate, ce măsuri ar trebui să ia fiecare român pentru a trece mai ușor peste un posibil colaps economic.

„Fiecare ar trebui să își analizeze cheltuielile, să vadă pe ce se duc banii și să își evalueze veniturile, pentru a-și lua măsurile necesare. Românii au trecut prin numeroase crize în ultimele decenii, de peste 30 de ani trăim dintr-o criză în alta.

Va urma o adevărată vânătoare de promoții – am mai spus asta – mulți români vor merge în hipermarketuri ca la muzeu, vor privi produsele, dar nu și le vor putea permite. Masa zilnică va fi făcută în funcție de promoțiile din magazine, oamenii vor alerga după reduceri și fiecare va încerca să taie din cheltuieli, astfel încât să își poată plăti facturile majorate la utilități”, avertizează Adrian Negrescu.

Citeste si: Ahmed EXPLODEAZĂ când vede ce concurent o cheamă pe Veronica în camera roșie! „Ăsta-i respectul pe care mi-l dai tu mie?” Concurentul nu s-a mai putut abține și a făcut un gest neașteptat: „Fiți atenți”- kanald.ro

Citeste si: Gestul facut de Alexandra Cuhuteac, fosta iubita a lui Cristian Botgros la aproape un an de la moartea Andreei Cuciuc: "I-ai facut cel mai frumos cadou!"- radioimpuls.ro

Citește și: Categoria de români care riscă să nu mai primească pensia! Ce trebuie să facă pentru ca plata să nu fie suspendată?

Acesta a dat exemplul pieței energiei electrice, unde facturile au explodat: „Uitați ce se întâmplă cu energia electrică: în luna iulie, factura medie a crescut cu 61%. Sunt români care nu știau că piața a fost liberalizată și s-au trezit cu facturi mai mari cu 61%. Vă dați seama ce lovitură financiară este asta”, a mai spus economistul.

De asemenea și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avertizat în cadrul unei conferințe, marți, că există riscul recesiunii.