
kanald.ro
Tot ce trebuie să știi despre cununia civilă în aer liber 2022
Diverse
Ce înseamnă cununia civilă în aer liber și cum o poți organiza. Iată condițiile pe care trebuie să le îndeplinești în 2022.
Ce trebuie să știi dacă vrei să-ți organizezi cununia civilă în aer liber. Cununia civilă este un pas foarte important în relația amoroasă unor oameni, iar de aceea pregătirile trebuie să fie pe măsură. Unii viitori însurăței vor să aibă o cununie civilă de poveste și de aceea aleg să organizeze ceremonia în alt loc decât instituția publică. Iată ce pași trebuie să respecți dacă își dorești o astfel de ceremonie.
Cununia civilă poate să fie organizată în locații în aer liber, cum ar fi parcurile, grădinile publice, plajele, pe malul mării sau alte locații de vis gândite de persoanele în cauză. Cu toate astea, viitorii însurăței trebuie să aibă în vedere câteva articole din legea care permite această desfășurare.
De pildă, persoanele care vor să organizeze cununia civilă în altă localitate față de domiciliu trebuie să vorbească cu primăria care va oficializa cununia și să obțină aprobarea cererii de oficiere din partea primarului. Tot ce trebuie să știi despre cununia civilă în aer liber 2022
"Prin excepție de la prevederile alin. (1), căsătoria poate fi încheiată la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau își au reședința viitorii soți, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale unde se încheie căsătoria",
conform art. 24 din Legea nr. 119/1996.Un alt sfat de care ar trebui să țineți cont în vederea organizării ceremoniei este comunicarea și planificarea din timp a cununiei. Astfel, autoritățile recomandă comunicarea cu primăria cu cel puțin 10 săptămâni înainte de data stabilită pentru însurătoare.
Citeste si: Sensy este pregătită să devină mamă de băiat: "M-am gândit deja la nume". Dezvăluiri exclusive
Persoanele care se vor căsători în aer liber trebuie să aibă în vedere mai multe detalii în vederea îndeplinirii acestei dorințe. Actele necesare acestei cununii civile diferă în funcție de mai multe categorii, însă următoarele sunt cele de bază, pe care toate persoanele trebuie să le ducă la primărie:
În cazul în care unul dintre soți este străin, persoanele care urmează să se căsătorească trebuie să prezinte următoarele acte:
Înainte de marele eveniment, viitorii soți trebuie să îndeplinească unele condiții personale. Una dintre cele două persoane trebuie să aibă domiciliul în localitatea în care urmează să fie făcută căsătoria. Iată cum veți dovedi acest lucru: Tot ce trebuie să știi despre cununia civilă în aer liber 2022