kanald.ro
Stiri
Cel mai tânăr criminal din întreagă lume! Are doar 8 ani și a comis unele dintre cele mai oribile crime
Cel mai tânar criminal din toată lumea este un băiat în vârstă de 8 ani.
A uimit o lume întreagă! Copilul, în vârstă de doar 8 ani, este cel mai tânăr criminal în serie de pe tot globul. Vârsta reprezintă doar un număr pentru el, iar băiețelul a reușit să omoare trei victime până la momentul actual.
Cel mai tânăr criminal în serie. Are 8 ani
Amarjeet Sada este băiatul care a devenit cunoscut ca fiind cel mai tânăr criminal în serie din întreagă lume. Se pare că până la această vârstă, de 8 ani, tânărul a reușit să omoare trei persoane.
Prima crimă se pare că ar fi avut loc în anul 2006, atunci când Amarjeet avea vârsta de 7 ani.
Cea de-a treia crimă a avut loc în anul 2007, atunci când tânărul a ucis o vecină, pe numele ei Kushboo. Sătenii au semnalat dispariția fetei și, astfel, copilul a fost reținut de autorități. Cu toate acestea, se pare că Amarjeet și-a recunoscut fapta și chiar mai mult, le-a spus polițiștilor și despre cele două crime precedente. Inspectorul Shatrudhan Kumar a confrimat cele trei crime și conform celor declarate de un profesionist, se pare că acesta prezintă un caz psihiatric.
Minorul își ducea victimele pe câmp și le lovea cu o piatră în cap, pănâ când rămâneau fără suflare. De asemenea, în timpul audierilor, băiatul a zâmbit încontinuu și a cerut biscuiți. În plus, în urma evaluarilor efectuate de psihologi, s-a constatat faptul că tânărul suferă de tulburare de conduita și a fost plasat într-o unitate specială, unde va fi ținut până va implini vârsta de 18 ani.