Monica Bârlădeanu este într-o formă impecabilă la vârsta de 43 de ani! Iată care sunt cele mai sexy poze cu celebra actriță!
Monica Bârlădeanu, cunoscută și sub numele americanizat Monica Dean, este o celebră actriță română. Aceasta este de loc din Iași, oraș în care a și terminat Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Monica este cunoscută atât în România, cât și peste hotare ca prezentatoare de televiziune. Printre filmele consacrate în care a jucat se numără și: „Moartea domnului Lăzărescu”, „Lost”, „Vlad”, „Angel of Evil” și „Francesca”.
Monica Bârlădeanu a primit în anul 2002 titlul de „Cea mai frumoasă celebritate din România” din partea revistei „Beau Mode”, iar la câteva luni distanță a primit premiul revistei „TV Mania”, fiind desemnată și „Cea mai focoasă vedetă”.
Aceasta a împlinit vârsta de 43 de ani pe 12 decembrie, vârstă la care continuă să fie o apariție răvășitoare oriunde s-ar afla. Dovada stă și în mesajul pe care l-a postat cu ocazia zilei sale de naștere, în care și-a descris ținuta, semn că este foarte atentă la aspectul său: „Ziua mea m-a prins în Istanbul. În seara dinainte însă, mi-am pus o rochiță pe mine, jacheta favorită, o centură care mă face să arăt ca una din fetele din Little House on the Prairie și-am ieșit cu prietenii mei la cină.
Aprilia avea pe lista de locuri de văzut/mâncat, un restaurant cu o vedere sublimă... și deși a fost spectaculoasă și mâncarea, a meritat ora aia petrecută în taxi doar ca să ai posibilitatea să vezi Istanbulul de sus, noaptea. M-am emoționat când mi s-a cântat "happy birthday" la 12 noaptea și-apoi m-am bucurat ca un copil când localul s-a transformat practic într-un ring de dans. Ca-n vremurile bune.”, le-a mărturisit prezentatoarea TV fanilor săi de pe Instagram.
Cele mai sexy poze din pictorialele Monicăi Bârlădeanu
Monica Bârlădeanu este protagonista unor pictoriale incendiare, în care trăsăturile sale fine sunt puse foarte bine în valoare. Aceasta nu a fost niciodată adepta operațiilor estetice și nu face parte din categoria vedetelor care și-au mărit bustul sau buzele. Lucrul acesta se datorează și faptului că Monica Bârlădeanu a fost înzestrată de mama natură cu un trup perfect pe care îl întreține cu sfințenie.
Potrivit sursei viva.ro, Monica ar avea doar mici ajustări la nivelul feței, care constau în reducerea de riduri și tratamente pentru o piele fermă și luminoasă.
Aceeași sursă spune că actrița ar fi avut ultima vizită la medicul estetician cu ocazia unei probleme medicale. Se pare că frumoasa femeie de afaceri s-a confruntat cu afecțiunea numită bruxism sau scrâșnitul dinților. Pentru a putea scăpa de problemă, Monica Bârlădeanu a fost injectată cu botox, scoțând astfel din buzunar suma de 400 de euro.
Iată cele mai sexy poze din pictorialele Monicăi Bârlădeanu!