
kanald.ro
Stiri
Maria Miceli a decedat la 35 de ani. O vizită la șamani i-a adus moartea.
Destinul unei dansatoare renumite s-a încheiat într-un mod cutremurător. La doar 35 de ani, femeia și-a pierdut viața, lăsându-și familia copleșită de durere și neputință. Tragedia ar fi fost provocată de influența unui grup de șamani, care ar fi determinat-o să abandoneze tratamentul medical împotriva cancerului, convingând-o să urmeze alte practici în locul terapiei oncologice.
Maria Miceli, originară din Brescia, se bucura de o mare popularitate datorită carierei sale remarcabile și numeroase apariții televizate. Viața ei a luat însă o turnură dramatică atunci când a fost diagnosticată cu cancer. În anul 2023, destinul i s-a frânt, iar vestea morții sale a îndurerat pe toată lumea.
La doi ani de la moartea Mariei Miceli, adevărul cutremurător a ieșit la iveală chiar în fața instanței. Dansatoarea ar fi abandonat tratamentul oncologic pentru a se dedica unor ritualuri șamanice, convinse fiind de o grupare care îi promisese o vindecare miraculoasă. Familia, devastată de pierderea tinerei, este acum profund indignată și hotărâtă să caute dreptate. Maria Miceli se bucura de o carieră strălucitoare în industria de divertisment din Italia, fiind o figură binecunoscută pe micile ecrane, cu apariții la posturi precum Rai și Mediaset, și o bază solidă de admiratori.
Dispariția ei prematură a lăsat în urmă o comunitate îndurerată și un gol imens. Deși fusese diagnosticată cu o boală gravă și urma ședințe de chimioterapie, teama de o eventuală recidivă a determinat-o să caute alternative. În speranța unei vindecări, s-a lăsat influențată de promisiunile unui grup de șamani, care i-au oferit iluzii în locul ajutorului medical real.
În fața judecătorilor italieni au fost prezentate mesajele prin care presupusa grupare de șamani ar fi încercat să o convingă pe Maria Miceli de eficiența ritualurilor lor „vindecătoare”.
”Dovada că te simți rău este chiar otrava pe care ți-au dat-o. Trebuie să elimini toxinele și să ai încredere în corp și în univers”, ar fi spus una dintre femei.