
kanald.ro
Vedete
Una dintre cele mai iubite cântăreţe la nivel de mapamond, Celine Dion, a fost acuzată de satanism, iar motivul este unul incredibil.
Vă vine să credeţi sau nu, dar una dintre cele mai iubite artiste, Celine Dion, a fost acuzată de satanism, după ce a lansat haine unisex pentru copii. Articolele vestimentare adaptează modele din anii 1970. De curând, Celine Dion ar fi fost atacată de un preot şi exorcist din Pennsylvania care susţin că artista are o legătură incredibilă cu diavolul.
De asemenea, Celine Dion este acuzată că ar avea intenţii ascunse alături de compania care ia parte la colaborare. Pe de altă parte, pe site-ul firmei respective apare un mesaj în care explică faptul că firma, în sine, vrea "să elibereze copiii de rolurile tradiţionale băiat/fată şi să dea posibilitatea celor tineri să dezvolte un simţ al egalităţii în ceea ce priveşte libertatea de a-şi fonda puterea personalităţii pe respect reciproc".
Totodată, preotul a explicat de ce insinuează că artista Celine Dion ar fi de ”partea diavolului”: "Sunt sigur că modul în care această chestiune privind genurile s-a răspândit este demonic.