kanald.ro
        Stiri
Chefii au dat iama în mici! Gina Pistol, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, surprinși la terasa Obor. Avem imagini paparazzi de colecție | EXCLUSIV
Ce au în comun o zi obișnuită din Piața Obor, o masă înaltă cu urme de muștar, o blondă celebră și trei dintre cei mai cunoscuți chefi din România? Un deliciu pe care doar paparazzii îl pot servi la cald! Gina Pistol, Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au fost surprinși în cea mai gustoasă ipostază posibilă: înfulecând mici, cu mâna, ca românul adevărat, la celebra terasă din Obor.
Imaginile surprinse de paparazzi WOWbiz sunt fabuloase. Cei patru nu stăteau relaxați pe scaune, ca la vreo gală de premiere. Nu, domnule! Stăteau în picioare, cu toții adunați în jurul unei mese înalte, ca niște gurmanzi profesioniști în misiune de recunoaștere. Pe masă? Tot arsenalul necesar: mici rumeniți, pâine albă ruptă în mână și câte un pahar de bere care promitea răcorirea perfectă după fiecare mușcătură.
Gurmanzi sub acoperire: Chefii și Gina Pistol, cu mici și bere pe masă, în Piața Obor
Cătălin Scărlătescu părea în elementul lui. Nu doar că savura micul, dar părea și „ambasadorul” grupului. Într-o altă imagine, e surprins vorbind cu oamenii din piață, probabil recunoscut de la TV, a fost tras imediat într-o ploaie de întrebări și cereri de selfie-uri. Scărlătescu a zâmbit larg, a dat mâna cu vânzători și cumpărători deopotrivă, sociabil ca de obicei.
 
Sorin Bontea, pe de altă parte, s-a bucurat de liniștea unui pahar de bere rece, ținut cu grație, cum numai un chef care a trecut prin focurile tigăii știe să-l țină. Privirea ușor piezișă, zâmbetul complice și berea la jumătate, o fotografie cât o poezie urbană.
Gina și Chefii, lovitură de poftă în Piața Obor
Florin Dumitrescu, mai discret, dar cu ochii scanați pe farfurie, părea să analizeze micii ca pe niște participanți la preselecție. Niciun sos nu a scăpat privirii sale atente, iar mușcăturile păreau calculate, ca în fața unei farfurii de finală.
 
Iar Gina Pistol? Mereu fresh, mereu radiantă, le ținea isonul cu o naturalețe dezarmantă. Nu se ferea de mirosul de grătar, nici de atmosfera de piață parfumată cu fum de mici. A fost parte din gașcă, cu zâmbet larg și replici rapide. Dacă ar fi avut și o notă de dat pentru atmosferă, probabil că Piața Obor ar fi luat 10 cu steluță.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Toată scena a fost un tablou delicios de autenticitate urbană, cu vedete care nu se feresc să mănânce ca omul simplu: cu mâna, din picioare, fără fițe.
Umblă vorba în târg că cei patru au fost zăriți în Piața Obor pentru că filmează noul sezon MasterChef România. Dar momentul nu părea deloc regizat, doar patru prieteni savurând micii cu poftă. Restul e doar condiment.