kanald.ro
Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea
Sport
Cele cinci românce de pe tabloul de simplu de la Australian Open nu au avut prea mult noroc la tragerea la sorţi.
Irina Begu (locul 28 WTA), Sorana Cîrstea (locul 43 WTA), Ana Bogdan (locul 61 WTA), Jaqueline Cristian (locul 143 WTA) şi Patricia Ţig (locul 790 WTA) sunt cele cinci reprezentante ale României pe tabloul de simplu de la Australian Open. Simona Halep este suspendată provizoriu, după ce a fost depistată pozitiv la un control antidoping desfăşurat la US Open.
Irina Begu o va întâlni pentru a patra oară în carieră pe Saisai Zheng, jucătoare care nu apare în acest moment în clasamentul mondial.
Sorana Cîrstea nu a avut prea mult noroc la tragerea la sorţi. Va debuta în primul turneu de Grand Slam al anului pe Iulia Putinţeva, de pe locul 51 WTA. Românca a pierdut de trei ori în faţa jucătoarei din Kazahstan, din cinci întâlniri. Ultimele două confruntări directe au avut loc în 2018 şi 2019, iar Putinţeva le-a câştigat pe amândouă.
Ana Bogdan va avea şi ea parte de o adversată dificilă în primul tur la Australian Open. Românca de 30 de ani o va înfrunta pe Anna Bondar. Jucătoarea din Ungaria ocupă locul 79 în clasamentul WTA. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată, în 2019, la Istanbul. Ana Bogdan a câştigat atunci în trei seturi.
Cea mai ghinionistă româncă este Jaqueline Cristian. Jucătoarea de pe locul 143 WTA va juca împotriva americancei Jessica Pegula. Va fi prima confruntare dintre Cristian şi Pegula, care ocupă locul 3 WTA şi este a treia favorită la câştigarea turneului.
Patricia Ţig o va înfrunta pe veterana de 33 de ani, Shuai Zhang. Chinezoaica de pe locul 24 WTA este cap de serie 23 la Australian Open.
Simona Halep nu va participa la Australian Open, din cauza suspendării primite pentru un test antidoping pe care nu l-a trecut, anul trecut, la US Open. Gabriela Ruse, Irina Bara, Gabriela Lee şi Alexandra Cadanţu-Ignatik au încercat să intre şi ele pe tabloul principal, dar nu au trecut de calificări.
Citește și: Noi detalii despre cazul de dopaj al Simonei Halep! S-a aflat cum a ajuns Roxadustat în corpul ei