
kanald.ro
Vedete
Vedetele nu îl iartă pe George Buhnici după cele declarate de acesta la TV!
George Buhnici a șocat întreaga țară cu afirmațiile sale despre aspectul fizic al femeilor, declarate într-un interviu. Iată cinci vedete înverșunate pe George Buhnici!
George Buhnici este o persoană publică de ani buni și foarte mulți tineri și adulți îl considerau un model de urmat. Asta până când toată România a auzit părerea sa despre femei și corpurile lor.
Mai exact, întâlnit pe plaja de la Neversea de un reporter TV, George Buhnici a declarat că tinerele din ziua de azi ar trebui să facă din mersul la sala de sport un obicei ori o pasiune la fel cum, subliniază el, fac pentru tatuaje:
„Mi se pare că ar trebui să le spunem oamenilor din jurul nostru când arată bine că arată bine şi am văzut fete care arată foarte bine aici. Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am.
Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală.”, a fost cuvintele lui Buhnici în cadrul unei emisiuni TV.
Cinci vedete înverșunate pe George Buhnici după afirmațiile acestuia despre celulită și vergeturi
În urma declarațiilor scandaloase făcute de George Buhnici pe plaja de la Neversea 2022, mai multe vedete, creatoare de conținut și cântărețe au ținut să îi dea replica pasionatului de IT. Printre acestea se numără și: Ioana State, Cristina Bălan, Marian Godină, Alina Eremia și Ioana Ginghină.
„Domnule” Buhnici, poate și eu, când merg la plajă, vreau să-l văd pe Jason Momoa, Tom Hardy, Cristiano, Ben Affleck. Când colo se poate să apari tu, un dubios care se declară fericit că soția lui arată ca o minoră.
„Haideți, “domnilor”, doar nu credeți că ne pasă de aceste lucruri, nouă, celor cu vergeturi! Avem în suflete alte marcaje, mult mai grave și mai urâte decât niște dungi pe piele. Dacă au vergeturi sau celulită, Doamne feri, să nu îndrăznească să își arate pielea. Sa-și pună burka sau să stea la ele acasă și să servească vreun boss. Fetelor, cu 70/80/100+ kg, daca aveți si vergeturi și celulită, vă rog eu frumos: la plajă cu voi! Capul sus, zâmbetul pe chip și trupul în slip”, a declarat și artista Cristina Bălan.
Citeste si: George Buhnici conduce cea mai inteligentă mașină din lume! Cum arată și ce preț are un astfel de autoturism
Totodată, și cunoscutul polițist Marian Godină a scris câteva cuvinte pe pagina sa de Facebook cu privire la scandalul iscat de Buhnici: „Mama este baza, oricât de mult mi-aș dori eu să împart sarcinile în mod egal. Ba chiar să mă ocup eu mai mult. Mama duce cele nouă luni de sarcină. Ea adoarme cu dureri lângă soțul neputincios, ea este cea care trece prin greul nașterii.
Tot ea este cea care pune câteva kilograme în plus. Eventual niște celulită pe coapse, spre disprețul vreunui bețivan aflat la mare «pentru a se uita după...». Mamele merită toată aprecierea și respectul nostru. Iar dacă vreodată le comentați mamelor voastre, să vă fie rușine, măgarilor care sunteți voi măgari! Valabil și pentru mine.”, au fost cuvintele sale.