
kanald.ro
Cine a fost Draga Olteanu Matei? Biografie: carieră, familie, deces. Îndrăgita actriță s-a stins fin viață la vârsta de 87 de ani
Vedete
Vezi cine a fost Draga Olteanu Matei. Îndrăgita actriță a avut o carieră impresionantă.
Cine a fost Draga Olteanu Matei? Află totul despre actrița de comedie, care s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani.
Draga Olteanu Matei s-a născut pe data de 24 octombrie 1933, în București și s-a stins din viață pe data de 18 noiembrie 2020, în Iași. A fost o actriță de comedie, care a jucat pe scena Teatrului Național București, dar și în numeroase filme și a avut apariții TV.
Draga Olteanu Matei s-a născut în familie de ofițeri, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" în 1956 iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa "Ziariștii" de Alexandru Mirodan.
Draga Olteanu Matei a fost căsătorită de trei ori, primele două căsătorii fiind eșuate, după ce ambii o înșelaseră și-a găsit liniștea sufletească în relația cu Ion Matei, cu care a fost căsătorită timp de 44 de ani, acesta fiind medic de profesie.
Draga Olteanu Matei nu a avut niciodată copii. Soțul ei s-a stins din viață în 2014, fapt care a afectat-o foarte mult, și a fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț.
În 2020, când Draga Olteanu Matei s-a stins din viață, a fost înmormântată alături de soțul ei, în Piatra Neamț.
Citește și: S-au împlinit doi ani de la moartea actriței Draga Olteanu Matei! Totul despre drama care i-a marcat viața
Cine a fost Draga Olteanu Matei? Biografie: carieră, familie, deces. Îndrăgita actriță s-a stins fin viață la vârsta de 87 de ani
[Sursa foto: MediaFax Foto]Draga Olteanu Matei s-a bucurat de o carieră impresionantă, deoarece a jucat în 90 de filme, în peste 50 de piese și 100 de roluri în televiziune.
Printre cele mai cunoscute filme și piese de teatru în care a jucat se enumeră "Coana Chirița" după Alecsandri, "Gaițele" de Kiritescu (1977), "Căruța cu paie" de Mircea Ștefănescu, "Hagi Tudose" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, "Domnișoara Nastasia" de G.M. Zamfirescu, "Pisica în noaptea de Anul Nou" de D.R. Popescu, "Autorul e în sală" de Ion Băieșu.
Pe scena Teatrului Național a mai jucat în "Azilul de noapte" de Maxim Gorki, în "Crima pentru pământ", o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru.
Draga Olteanu Matei a făcut o carieră de succes și în televiziune, prin numeroase apariții pe care le-a avut, mai ales în programele realizate special de Revelion.
A făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV.
În data de 30 mai 2002 a fost decorată cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, pentru cariera sa, iar în 2014 a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României.
După pensionarea sa din Teatrul Național (2007) s-a retras la Piatra Neamț unde a înființat compania teatrală Teatrul Vostru.
Citește și: Draga Olteanu Matei a lăsat o scrisoare, descoperită după moartea ei. Regretata actriță, mesaj pentru români
Cine a fost Draga Olteanu Matei? Biografie: carieră, familie, deces. Îndrăgita actriță s-a stins fin viață la vârsta de 87 de ani
[Sursa foto: MediaFax Foto]Actrița Draga Olteanu Matei s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani, după ce a fost internată în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași.
Medicul șef UPU SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, a anunțat faptul că celebra actriță se afla în comă, suferind o hemoragie digestivă.
Draga Olteanu Matei a mai fost internată și în trecut, însă nu avea probleme de sănătate grave, ci doar apărute pe fondul vârstei înaintate.
Aceasta a fost înmormântată alături de soțul ei, în Piatra Neamț, în 2020.
Surse- wikipedia.org, viva.ro