kanald.ro
        Politica
Cine a fost tatăl lui Ion Iliescu. Alexandru Iliescu a murit la 44 de ani
Moartea lui Alexandru Iliescu a creat mai multe scenarii. În timp ce unii spuneau că a murit din motive naturale, alții spuneau că ar fi fost asasinat.
Alexandru Iliescu a fost un agent comunist al Uniunii Sovietice în perioada interbelică. În 1930, anul nașterii fiului său, Ion Iliescu, a fugit în URSS, unde a stat până în 1935-1936. În România ar fi fost arestat pentru activitățile sale subversive, antistatale. Agentul a semnat un document în care se stipula că România Mare era un stat „creat pe baza sistemului prădalnic de la Versailles, pe baza ocupării unor teritorii străine și pe baza înrobirii unor popoare străine”.
Cine a fost tatăl lui Ion Iliescu
Cum am menționat anterior, Alexandru Iliescu pleacă din România și se retrage în URSS timp de trei ani de zile. La întoarcerea în țară, Alexandru Iliescu a fost condamnat la închisoare. El a făcut parte din lotul deținuților comuniști care, de-a lungul anilor, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial și în timpul conflagrației, au fost plimbați dintr-o pușcărie în alta. Închisori precum Doftana, Văcărești, Caracal și altele. Alexandru Iliescu a avut colegi de detenție precum Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu.
Întoarcerea armelor, în august 1944, l-a găsit în lagărul de la Târgu-Jiu, ca și pe Dej și Ceaușescu. A fost cooptat în nucelul bolșevic de comunizare a României, dar o boală de plămâni l-a doborât în 1945, la vârsta de 44 de ani. În locul său a fost promovat rapid fiul său, Ion Iliescu, care la moartea tatălui său avea 15 ani. Cinci ani mai târziu, Ion Iliescu a fost trimis la rândul lui la Moscova, să se formeze ca agent de nădejde al Uniunii Sovietice.
Alexandru Iliescu a murit la 44 de ani
Pe 17 august 1945, Alexandru Iliescu a murit, şi există această legendă că a făcut infarct chiar în şedinţa când a fost reprimit în partid”, ne-a declarat, la rândul său, Stelian Tănase, care susţine că i-a înmânat lui Ion Iliescu copiile celor două dosare ale tatălui său din arhiva naţională. Unii istorici spun că a fost asasinat la comanda lui Dej, alţii, că a murit din cauza unei boli de inimă. Fostul preşedinte Ion Iliescu a lăsat loc la tot felul de speculaţii.
„Boala grea de inimă cu care a ieşit din lagăr, ca şi situaţia lui de partid i-au scurtat zilele. Pe 17 august 1945 a încetat din viaţă, ignorat de foştii lui tovarăşi de luptă”, îi scria Maria Iliescu, mama vitregă a lui Ion Iliescu, lui Ceauşescu.
Citeste si: Miturile Casei Poporului pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Ce este adevărat și ce nu
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Ipoteza că tatăl său a fost împuşcat o consideră „o aberaţie”. Preşedintele neagă şi ipoteza sugrumării la miting şi nu-şi explică de ce Talpeş susţine această teorie. Despre diversele variante de asasinat, Iliescu spune: „Sunt nişte aberaţii care nu au niciun temei”.
surse: ziaristii.com