
kanald.ro
Actualitate
O femeie misterioasă din București a devenit, peste noapte, milionară, după ce a câștigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 10 milioane de lei (aproximativ 1,96 milioane de euro).
Identitatea sa rămâne necunoscută, însă povestea din spatele biletului norocos a fost dezvăluită de Loteria Română.
Câștigul a fost obținut în urma tragerii din 11 mai, iar femeia, trecută puțin de 50 de ani, și-a revendicat premiul în mod discret, fără a dori să apară în public. Biletul a fost completat online, prin aplicația AmParcat.ro, cu două variante simple la Loto 6/49 și o variantă la Noroc.
„ Cea mai mare bucurie este că pot împărtăși norocul meu cu cei care au cea mai mare nevoie, familia mea ”, a declarat câștigătoarea, care a adăugat că va continua să joace atât online, cât și în agenții fizice.
Surprinzător este și faptul că numerele alese nu au avut vreo semnificație personală: au fost completate la întâmplare, pe același bilet, fără o strategie aparentă.
Joacă de 30 de ani, cu speranța că norocul o va găsi. Și într-un final, a făcut-o.