WowNews logo WOWnews
Stories
Emil Constantinescu
Emil Constantinescu

Politica

Cine este Emil Constantinescu? Biografie: vârstă, studii, carieră. Află totul despre fostul președinte al României

Biografie Emil Constantinescu. Iată cine este politicianul!

Cine este Emil Constantinescu? Vezi detalii interesante din viața politicianului român. Emil Constantinescu a fost al 3-lea președinte al României.

Cine este Emil Constantinescu

Emil Constantinescu s-a născut pe 19 noiembrie 1939, în Tighina, România, și este cunoscut atât ca politician, cât și ca geolog român. Acesta împlinește astăzi vârsta de 84 de ani.

Citeste si: Mesajul de susținere venit din partea Adrianei Ochișanu, pentru fiul său, Cristian Botgros! Cum îl apără artista, în fața acuzațiilor venite din partea familiei Cuciuc? "Sunt alături de tine cu toată

A deținut funcția de președinte al României în perioada 1996-2000. Începând cu anul 1966, este cadru didactic la Facultatea de Geologie a Universității din București. Contribuțiile sale acoperă atât domeniul academic, în calitate de profesor de geologie, cât și cel politic, în calitate de lider al țării.

După căderea dictaturii comuniste în decembrie 1989, Emil Constantinescu s-a implicat activ alături de colegii săi universitari și intelectuali de renume în procesul de democratizare a României și în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, contribuind la formarea societății civile.

Emil Constantinescu fost una dintre personalitățile remarcate în protestele împotriva acțiunilor antidemocratice ale noilor autorități, participând la un miting de 42 de zile desfășurat în aprilie-mai 1990 în Piața Universității din București. După evenimentele violente provocate de minerii chemați de președintele de atunci să invadeze Bucureștiul în iunie 1990, a fondat, împreună cu colegii săi, profesori și studenți, asociația Solidaritatea Universitară.

Emil Constantinescu a fost, de asemenea, membru-fondator și vicepreședinte al Alianței Civice în 1990, cea mai importantă organizație neguvernamentală din țară, și președinte al Academiei Civice. Aceste asociații s-au alăturat partidelor democratice din opoziție și au format Convenția Democratică din România (CDR) în 1991.

La propunerea Solidarității Universitare, susținută de Alianța Civică, Emil Constantinescu a fost desemnat candidatul CDR în alegerile prezidențiale din 1992. A ajuns în al doilea tur de scrutin, obținând 38% din voturi în confruntarea cu președintele în funcție. După această experiență politică semnificativă, CDR l-a ales în 1992 președintele său și candidat unic pentru alegerile prezidențiale din 1996, continuând să acționeze pentru întărirea Opoziției democratice.

Citește și: Emil Constantinescu, operat de urgență! În ce stare se află fostul președinte al României

Emil Constantinescu

Emil Constantinescu

[Sursa foto: MediaFax Foto]

Emil Constantinescu, carieră profesională

Emil Constantinescu a avut o remarcabilă carieră universitară, parcurgând toate treptele, începând de la asistent și ajungând la calitatea de conferențiar la Facultatea de Geologie între anii 1966 și 1990.

Din 1991 și până în prezent, îndeplinește funcția de profesor de Mineralogie la Universitatea București. A beneficiat de statutul de profesor invitat la Universitatea Duke din SUA în perioada 1991-1992.

Emil Constantinescu a fost implicat în administrația universitară, ocupând poziția de prorector între 1990 și 1992, apoi de rector între 1992 și 1996 la Universitatea București. De asemenea, a fost președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România între 1992 și 1996. La nivel internațional, a fost membru al Comitetului Permanent al Asociației Universităților Europene – CRE în 1992-1993 și 1994-1998, precum și membru al Asociației Internaționale a Președinților de Universități – IAUP în perioada 1994-1996.

În domeniul științific, Emil Constantinescu este autor a 12 cărți și a peste 60 de studii în geologie, publicate în reviste științifice de prestigiu din țară și străinătate. A primit numeroase distincții, printre care Premiul Academiei Române pentru contribuții științifice în domeniul geologiei în 1980, precum și Palmas Academicas din partea Academiei Braziliene de Litere din Rio de Janeiro în 2000.

A fost decorat cu medalii de aur și onorifice de către diverse universități, printre care Universitatea Comenius din Bratislava, Universitatea Caroline din Praga, și Universitatea din Sao Paulo. Emil Constantinescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa de la numeroase universități din întreaga lume, inclusiv Liège, Atena, Montréal, New Delhi, Beijing, Bilkent – Ankara, Sofia, Maribor, Chișinău, Bangkok, Astana și Ecole Normale Supérieure – Paris.

Citește și: Emil Constantinescu, la spital! Care este starea fostului președinte

Emil Constantinescu

Emil Constantinescu

[Sursa foto: MediaFax Foto]

Emil Constantinescu, educație și familie

Mama lui Emil Constantinescu, Maria Georgeta Colceag, s-a născut în Ploiești în data de 24 aprilie 1916 și a fost studentă la Conservatorul din București la clasa de harpă.

Citeste si: Motivul pentru care Cristian Botgros s-a aflat și el la Balul Bobocilor, unde Andreea Cuciuc și-a pierdut viața! Cum a resimțit acesta, întregul moment? "Nu m-am așteptat la așa o chestie!" - kfetele

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: ANUNȚUL care i-a șocat pe telespectatori! Ce se întâmplă acum cu doi concurenți din Casa Iubirii: "Stați! Vreau cadru cu..." Ce a apărut în aceste imagini a făcut-o pe prezentatoarea TV să ia o DECIZI

Cu toate acestea, a renunțat la cariera în domeniul muzicii pentru a-și urma soțul, Ion Constantinescu, originar din Oltenia și inginer agronom repartizat în Basarabia.

Familia Constantinescu s-a mutat în anul 1943 în satul Brădetu, județul Argeș, unde Emil Constantinescu și-a petrecut copilăria alături de sora sa, Marina, și fratele său, Cristian.

În perioada 1953-1956, Emil Constantinescu a fost elev al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Pitești, iar în 1956 a obținut Diploma Matricolă. În același an, s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității București, unde a obținut Diploma în Științe Juridice în 1960.

După îndeplinirea stagiului militar la Piatra Neamț, a devenit judecător stagiar la Tribunalul Regional Pitești, secția economică. Ulterior, din cauza climatului politic, a renunțat la această poziție și s-a înscris la Facultatea de Geologie – Geografie, unde a activat între 1961 și 1966.

Emil Constantinescu a obținut titlul de Doctor în Geologie la Universitatea București și titlul de Doctor of Sciences la Universitatea Duke din SUA.

În 1963, Emil Constantinescu s-a căsătorit cu Nadia Ileana, juristă și colegă de la Facultatea de Drept din București. Tatăl său a decedat în 1991, iar mama sa a încetat din viață la Spitalul Elias la data de 25 noiembrie 2011.

Surse: wikipedia.org, cotidianul.ro