kanald.ro
Vedete
Cine este Răzvan Enescu, iubitul Danei Săvuică. Vezi cu ce se ocupă și cum s-au cunoscut cei doi
Cine este iubitul Danei Săvuică, bărbatul cu care și-a refăcut viața după divorțul de tatăl fiicei sale?
Cine este Răzvan Enescu? Bărbatul i-a readus zâmbetul pe buze Danei Săvuică după ce a divorțat de Răzvan Stanciu, tatăl fiicei sale.
Cine este Răzvan Enescu, iubitul Danei Săvuică
Dana Săvuică, în vârstă de 53 de ani, își trăiește poveștile de viață destul de discret. În afară de proiectele profesionale pe care le are în derulare, fostul fotomodel nu își dorește să își facă viața privată publică și este foarte rezervată în ceea ce privesc trăirile sale personale.
După divorțul de soțul ei, Răzvan Stanciu, care a avut loc în 2016 după o relație de peste 25 de ani, dintre care 22 de căsnicie, Dana Săvuică nu a mai vorbit despre vreo altă relație romantică în care ar fi fost implicată.
A fost discretă în ceea ce privește viața ei personală. Cu toate acestea, nu cu mult timp în urmă, Dana Săvuică a făcut o referire la persoana care îi încălzește sufletul atunci când este singură.
Citește și: Cine este Dana Săvuică. Biografie: studii, carieră, familie. Află totul despre frumoasa blondină
După divorțul de Răzvan Stanciu, Dana Săvuică și-a refăcut viața și se simte liniștită. Ca o surpriză pentru cei care o urmăresc, în timpul unei vacanțe de vis în Creta anul trecut, vedeta a împărtășit o fotografie cu partenerul ei, numit Răzvan Enescu.
Răzvan Enescu este un bărbat matur și, conform declarațiilor vedetei pentru Click.ro, el îi oferă fostului model emoția de care are nevoie.
Potrivit spuselor Danei Săvuică, Răzvan Enescu este un partener extrem de îngăduitor, care înțelege perfect meseria pe care o are ea și o lasă să se desfășoare profesional exact așa cum trebuie, fără a încerca să îi oprească zborul. Cei doi se cunosc de mai bine de 30 de ani, încă din timpul facultății. Acestea fiind singurele detalii pe care Dana Săvuică a ales să le dezvăluie despre partenerul ei.
„El stă acasă atunci când sunt eu plecată în vacanțe. Stă cu cățelul și cu pisica! Acum în Creta plecăm împreună. Nu există să fie invidios! Nu este deloc! Asta apreciez foarte mult la el că mă lasă să fac ce vreau și știe că acest job pe care-l am, de influencer sau cum se zice acum content creator, digital creator, e foarte important pentru mine și nu vrea să-mi oprească zborul!”, a declarat Dana Săvuică pentru Click!
Citește și: Cine este și cu ce se ocupă Julie Stanciu, fiica Danei Săvuică: „Fata mea este foarte bine”
Cine este Răzvan Enescu? Dana Săvuică și-a regăsit iubirea în brațele lui, după divorțul de Răzan Stanciu
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Dana Săvuică a divorțat de tatăl fiicei sale
Dana Săvuică și Răzvan Stanciu s-au despărțit după 25 de ani de relație, dintre care 22 de ani au fost căsătoriți. Motivele divorțului includ gelozia, problemele financiare și infidelitatea soțului, conform declarațiilor Danei Săvuică într-o emisiune TV.
Dana a subliniat că într-o relație, există responsabilitate reciprocă și că, într-un interval atât de lung de timp, este greu să nu apară momente de îndoială și tentație.
„Gelozie, ceva probleme financiare, dar se rezolvau, și infidelitatea partenerului, acestea au fost motivele. Într-o relație, drumul e pe ambele sensuri și cu dus, și întors. În 25 de ani, nu ai cum să nu înșeli și cu gândul, și cu fapta”, a explicat vedeta
Surse: click.ro, mediaflux.ro