kanald.ro
Actualitate
Cine este Sebastian Dobrincu, copilul-minune al României?
Povestea de viață a lui Sebastian Dobrincu poate fi transpusă cu ușurință într-un roman. Și chiar să devină subiect de film.
Cine este Sebastian Dobrincu, copilul-minune al României?
Gonit de sistemul de învățământ din România, care l-a privit ca un paria al societății, Sebastian Dobrincu a reușit în cel mai neprietenos sistem: cel al milionarilor din Silicon Valley.
Tânăr, dar cu aspirații uriașe, Sebastian Dobrincu a ajuns cel mai tînăr milionar din Silicon Valley, fiind transformat de celebra revistă Forbes într-un geniu, dându-i inclusiv titlul de cel mai tânăr milionar.
Povestea lui Sebastian Dobrincu, spusă chiar de tânăr, este una impresionantă. Plec din România pe ușa din dos, tânărul informatician a fost primit și educat de Facebook și Apple, care au crezut în potențialul său. Și uite că nu au greșit! Pentru că românul a ajuns să schimbe părți importante din softurile marilor companii.
„M-am întâlnit cu Mark Zuckerberg care m-a înțeles și m-a învățat foarte multe, mi-a schimbat drumul. M-a învățat că nu sunt așa limitat cum m-au făcut să mă gândesc cei care m-au exmatriculat din România. Eram la semafor când mi-am început o companie”, a povestit Sebastian Dobrescu la Oamenii dimineții, de la Digi24
Prima carte de IT citită de Sebastian Dobrincu, la doar 7 ani
În liceu s-a angajat într-o companie, excela la olimpiade, dar timpul nu-i ajungea, iar în clasa a 12-a era exmaticulat.
A mers pe drumul lui, a muncit, iar la 20 de ani a ajuns în topul tinerilor milionari din Silicon Valey. Acum cucerește topurile muzicale internaționale, pentru că face fix ceea ce-i place.„Sunt antreprenor, muzician și investitor în tehnologie. Și o persoană fericită. Am ajuns în America de la 17 ani, dintr-o țară mică, exmatriculat de la liceu și am ajuns în lumea giganților din Silicon Valley. Îmi era frică să am o voce puternică să nu deranjez. Devoram
Cum a decurs întâlnirea cu Mark Zuckerberg
„Am petrecut o luna acolo, in sediul lor, apoi am lucrat remote, de acasa. Am lucrat pe modul in care sunt afisate postarile pe Facebook, pe aplicatia lor de mobil. Mi-a spus ca ii place foarte mult ceea ce fac, in general am discutat despre produsele Facebook si m-a incurajat sa continui cu ceea ce fac.
Ne-am vazut in biroul lui, care e destul de deschis, are geamuri de sticla, practic toata lumea vede ce e acolo", a marturisit Sebastian Dobrincu. Averea românului este evaluată la 2 milioane de dolari în momentul de față.
Ce a scris Forbes despre Sebastian Dobrincu
Forbes, celebra revistă care a scris despre Sebastian Dobrincu, i-a făcut cel mai bine portretul tânărului român. “Firma lui lucrează cu vedete precum Justin Bieber, sau companii precum McDonalds. Doi ani mai târziu, a trecut la următorul nivel, cel de investitor şi caută noi startup-uri pe care să le finanţeze. Este pasionat de programare şi IT încă de foarte mic. La 11 ani Sebastian Dobrincu făcea site-uri pentru companii americane, iar cinci ani mai târziu s-a întâlnit cu câteva dintre cele mai mari nume din tehnologie, Tim Cook (CEO Apple) şi Mark Zuckerberg (CEO Facebook). Imediat după aceste întâlniri a apărut ideea de a-şi lansa propria firma. Şi a creat Storyheap – o platformă care analizează datele conturilor de Instagram şi Snapchat şi este folosită chiar şi de vedete sau firme importante. În prezent, Storyheap are peste 15 milioane de utilizatori”, s-a mai scris despre Sebastian Dobrincu.
“Avea doar 17 ani când şi-a lansat pe piaţă startup-ul, care încasează anual venituri de peste 1 milion de dolari. Acum, la 20 ani ştie o grămadă de lucruri despre ce înseamnă să faci afaceri în IT şi crede că poate fi de ajutor şi altora, aşa că e în căutare de noi afaceri în care să investească în calitate de business angel. Mai mult, şi-ar dori să găsească un startup în care să investească aici, în România”, s-a mai dezvăluit despre Sebastian Dobrincu.
Silicon Valley mai ia un geniu român
Sebastian Dobrincu nu este singurul caz în care România pierde unul dintre tinerii cu potenția. Ion-Alexandru Secară are 21 de ani, este din România şi a fost acceptat în cadrul unui program de internship în celebrul Silicon Valley. Programul care l-a pus în centrul atenției pentru mogulii din Silicon Valley este o inovaţie menită să ajute la corectarea posturii corpului. A fost pasionat de informatică încă din copilărie şi spune că nu a avut niciodată un idol, ci doar idei.
Născut în Tecuci, Secară şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Iaşi şi Bucureşti. La vârsta de 13 ani, părinţii săi s-au mutat în Tbilisi, Georgia, unde a şi urmat liceul. Ulterior, a avut oferte de la universităţi din SUA şi Europa de Vest, iar în cele din urmă a optat pentru Universitatea St. Andrews din Marea Britanie, unul dintre motivele pentru care a ales acest drum fiind şi Departamentul de informatică al instituţiei de învăţământ.
„ Am ales o cale către o carieră în inginerie software, deoarece dezvoltarea de software ce poate schimba viaţa oamenilor în bine este cea mai mare pasiune a vieţii mele. Cu toate acestea, în timpul meu liber mă puteţi găsi făcând sport, citind cărţi, educându-mă despre egalitatea socială şi desenând cu pasteluri”, spune el.