kanald.ro
Cine este Smiley Biografie vârstă, studii, carieră, familie. Artistul își sărbătorește ziua de naștere
Cine este Smiley Biografie vârstă, studii, carieră, familie. Artistul își sărbătorește ziua de naștere
Vedete
Biografie Smiley: Află totul despre celebrul artist din România, care a cucerit milioane de fani cu vocea sa.
Cine este Smiley? Biografie: vârstă, studii, carieră, familie. Află totul despre unul dintre cei mai iubiți cântăreți de la noi din țară. Artistul s-a căsătorit anul acesta cu Gina Pistol.
Smiley, Andrei Tiberiu Maria, pe numele său real, s-a născut în data de 27 iulie 1983, în Pitești, județul Argeș. Este unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți din România.
Artistul a absolvit Școala Populară de Artă de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti”, secția chitară clasică. Deși a cochetat cu muzica de la vârsta de 10 ani, Smiley nu are studii în domeniu. El a urmat Facultatea de Comerț, de la Academia de Studii Economice din București.
Smiley este și compozitor, producător, prezentator și actor și a făcut parte din trupa Simplu. După ce a ales o carieră solo, Smiley a lansat primul album în anul 2008.
Pe lângă meseria de cântăreț, Smiley a fost și în postura de prezentator, coprezentator, dar și jurat la emisiuni de tip concurs.
Smiley formează un cuplu cu Gina Pistol. Cei doi au făcut nuntă anul acesta, după 7 ani de relație și au împreună o fiică.
Citește și: Gina Pistol s-a filmat goală în duș, la o lună de la nuntă! Imaginile au ajuns pe internet
Alături de Simplu, Smiley a lansat cinci albume, toate premiate cu discuri de aur:[1] Oare știi (2002), Zece (2004), RMX Simplu (2006), Simplu Best Of (2006), Oficial îmi merge bine (2006).
În 2008, Smiley și Simplu au câștigat premiul „Best show” pentru „Istoria Dansului”. Tot în același an, Smiley și-a lansat primul său album solo, În lipsa mea.
Primul single de pe album, „În lipsa mea”, a fost declarat „Best song” și i-a adus acestuia premiul de „Best solo artist”. În 2010 a lansat cel de-al doilea album din carieră, Plec pe Marte, pentru care a primit distincția „Best Pop Dance Album”.
În 2011, Smiley a lansat „Dream Girl”, cântecul care pentru 6 săptămâni consecutive a ocupat primul loc în clasamentele muzicale. Tot în 2011, la Romanian Music Awards, Smiley a fost desemnat „Best Male” și „Best Pop” artist.
În 2012, artistul a lansat discul single „Dead Man Walking”. An de an, Smiley a lansat piese care au devenit celebre instant și a colaborat cu mai mulți artiști.
Smiley și-a fondat propria casă de producție, HaHaHa Production, în 2009. Proiectele susținute de Smiley, în anul 2016 sunt: Cabron, Sore, Radio Killer, Don Baxter, Feli, SHOT, Silviu Pașca, Paul Damixie și Jazzy Jo.
De-a lungul timpului, Smiley a fost prezentator, coprezentator, dar și jurat, în cadrul unor emisiuni de tip concurs.
După 7 ani de relație, Smiley și Gina Pistol s-au hotărât să spună DA. Cei doi sunt împreună de mai bine de 7 ani și au o fiică, pe nume Josephine.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Deși se cunosc de multă vreme, între ei nu a fost vorba de dragoste la prima vedere. Se pare că povestea lor de iubire a început în timpul unui concert, unde au interacționat mai mult decât până atunci.
Au păstrat legătura, au mers în vacanță și au lăsat lucrurile să decurgă în mod natural. Când au știut că vor fi împreună, au decis să nu se mai ascundă.
Înainte de nuntă, Smiley a dorit să împărtășească emoțiile și trăirile cu urmăritorii săi, așa că a postat un mesaj, cu privire la viața sa și la lucrurile normale care îi aduc fericirea.
„Trăim într-o lume care știe atât de bine să scoată în evidență extraordinarul, încât normalul ni se pare plictisitor. Dar eu vreau să vă zic că cele mai mari bucurii pe care le-am trăit în viața asta sunt cele normale pe care le trăim aproape toți cel puțin o dată.
Dincolo de extraordinarul din viețile noastre pe mine mă împlinește, în general, ce te împlinește și pe tine: iubirea, liniștea, zâmbetul, jocul, libertatea și binele în toate formele sale.
De asta cred că frumusețea stă mai degrabă în lucrurile simple și că a fi normal e noul extraordinar.
Iar când realizezi că frumusețea vieții stă în fiecare moment trăit la maximum, atunci când se întâmplă, îți dai seama că prezentul e mereu extraordinar. Mâine nu e promis pentru nimeni!”, a postat Smiley pe o rețea de socializare.
Surse: ro.wikipedia.org, libertatea.ro