kanald.ro
Vedete
Cine sunt Bianca și Marius de la Insula iubirii 2023. Cei doi formează un cuplu de mai bine de trei ani
Cine este cuplul format din Bianca și Marius de la Insula Iubirii 2023? Iubirea lor va fi supusă testului suprem
Bianca Giurcă și Marius Mihai formează unul dintre cele 5 cupluri care vor participa în cel mai nu sezon al emisiunii Insula Iubirii 2023. Iată cine sunt cei doi îndrăgostiți care își vor testa încrederea și fidelitatea.
Cine sunt Bianca și Marius de la Insula Iubirii 2023
Bianca Giurcă și Marius Mihai împărtășesc o poveste de iubire de mai bine de 3 ani, deși diferența lor de vârstă este un considerabilă, el având vârsta de 35 de ani, iar ea 25 de ani.
Marius Mihai este de profesie fermier, în timp ce iubita sa, Bianca Giurcă, este creatoare de conținut. Cei doi se cunosc din urmă cu un deceniu, însă pe vremea aceea doar se tatonau și își făceau ochi dulci. Ulterior Marius s-a căsătorit și a făcut și un copil, însă relația nu a durat și s-a ajuns la divorț.
După ce căsnicia bărbatului s-a destrămat, acesta a început o relație cu Bianca. În prezent, cei doi îndrăgostiți locuiesc în casa lui Marius și se consideră deja soț și soție. Cu toate acestea, tânăra își dorește să se căsătorească legal cu partenerul său de viață, însă Marius nu vrea să se grăbească, întrucât are deja experiență nefericită cu mariajul.
Citește și: Care sunt cuplurile de la Insula iubirii 2023. Iubirea lor va fi expusă la testul suprem
Motivul pentru care Bianca și Marius au acceptat provocarea Insula Iubirii 2023
Deși sunt mai fericiți ca niciodată și totul merge perfect în viața lor, Bianca și Marius au acceptat provocarea Insula Iubirii 2023 pentru a-și testa încrederea și a stabili dacă sunt pregătiți să facă pasul cel mare, și anume să se căsătorească în fața ofițerului de stare civilă.
Iubirea loc va fi pusă în fața testului suprem pentru 21 de zile, când toate cuplurile vor fi despărțite în două tabere – fete și băieți – și vor conviețui alături de ispitele care vor încerca să îi ademenească și le vor pune la încercare fidelitatea și încrederea,
Care sunt ispitele de la Insula Iubirii 2023, sezonul 7
În cel mai nou sezon al emisiunii Insula Iubirii 2023, 5 cupluri noi au decis să accepte provocarea și să își testeze iubirea și fidelitatea față de partenerii de viață în fața ispitelor.
Insula Iubirii 2023 începe luna aceasta în data de 22 și poate fi vizionată în fiecare joi și vineri de la ora 22:30 pe Antena 1.
Ispitele care vor testa fidelitatea bărbaților aflați într-o relație sunt: Oana Monea, Daria Cuflic, Livia Marinescu, Roxana Rapailă, Denisa Mariş, Simona Alexuc, Cecilia Bob, Adriana Minea, Lavinia Maris, dar și o ispită surpriză pe care telespectatorii o vor cunoaște în prima ediție a reality show-ului.
Citește și: Fazele Lunii Iulie 2023. Vezi când pică următoarea Lună Plină
Programe TV Kanal D
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Programe TV Kanal D
În timpul difuzării emisiunii „Insula Iubirii” în 2023, iubitorii de seriale turcești au ocazia să urmărească un serial captivant pe Kanal D, și anume „Prețul Fericirii”.
De asemenea, serialul „Totul pentru familia mea„, difuzat de luni până joi de la ora 20:00, este o dramă clasică, care relatează povestea tulburătoare a patru frați care se confruntă cu provocări și încercări după moartea tragică a părinților lor. În grija unui unchi, aceștia trebuie să facă față soției acestuia care este extrem de rea și dorește să scape de ei cât mai repede.
În plus, telespectatorii vor putea urmări și „Infidelul”, un serial intrigant și plin de suspans, care va fi difuzat în serile de vineri și sâmbătă, la aceeași oră. Această producție captivantă explorează complexitatea relațiilor interpersonale și aduce în prim-plan povești emoționante și surprinzătoare.
Sursă: a1.ro