kanald.ro
Lumânări în biserică
Lumânări în biserică
Diverse
De unde a pornit tradiția Paștelui Blajinilor
Cine Sunt Blajinii și de unde a pornit celebrarea Paștelui Blajinilor? Iată care este legenda lor populară! Tradiții și obiceiuri la data de 13 mai 2024.
Paștele Blajinilor este o sărbătoare tradițională cu rădăcini păgâne, cunoscută și sub numele de Rohmani. Potrivit folclorului, Blajinii sunt considerați a fi creștini evlavioși care trăiesc o viață curată și devotată rugăciunii. Se spune că sunt primii oameni de pe pământ și, datorită purității lor, merg direct în rai după moarte, petrecând alături de sfinți.
Locuiesc departe, la marginea pământului, în apropierea apelor curgătoare, într-o țară aflată în umbra copacilor. Conform tradiției, se întâlnesc cu femeile lor o dată pe an, de Paștele lor, pentru o perioadă de 30 de zile, în scopul procreării.
Fiind izolați, nu știu când este Paștele, dar află despre această sărbătoare atunci când văd cojile de ouă plutind pe apele curgătoare, aruncate de gospodine pentru a vesti Învierea Domnului. Cojile ajung la ei cam o săptămână după Înviere.
Există mai multe credințe despre identitatea Blajinilor. Unele tradiții spun că sunt copiii nebotezați care au murit imediat după naștere, iar altele îi văd ca pe cei care susțin stâlpii pământului sau ca pe urmașii celor care nu au reușit să traverseze Marea Roșie cu Moise.
Citeste si: Ninge în România! Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură, de -6,4 grade Celsius- kanald.ro
În Bucovina, Blajinii sunt descris ca fiind jumătate om, jumătate peste, trăind într-un pârâu și având femei și fete care cântă frumos.
Aceste ființe sunt considerate bune și ajutătoare pentru oameni într-un mod discret, fiind privite în folclorul românesc ca niște entități extraordinare.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
De Paștele Blajinilor, se spune că există anumite tradiții și obiceiuri specifice, pe care credincioșii le respectă:
Citește și: Ce se împarte de Paștele Blajinilor în 2024. Tradiția are loc pe 13 mai