

Naomi şi Ciprian au continuat discuţia în contradictoriu începută la Exatlon în platoul FanArena. Războinica l-a acuzat pe fostul ei coechipier că a vorbit urât cu ea şi a jignit-o.
„M-a jignit, cel puţin de două ori îmi amintesc eu foarte bine. Prima dată a fost când am avut un mini-game şi mie nu îmi ieşea deloc finalul şi lui îi ieşea, dar nu trebuia să mă injure.
Contează foarte mult modul de a te adresa. Nu pot să reproduc ce a zis. Cipri, dacă ai bunul simţ să recunoşti, bine, dacă nu, eu îmi susţin punctul de vedere”, a povestit Naomi.
„Eu încerc să îmi aduc aminte, am jucat acel meci şi m-am răstit la ea pentru că trebuia să joace şi ea. Era una din zilele ei favorite să nu joace şi a fost trimisă Naomi şi nu i-a convenit şi nu a tras”,a povestit Ciprian.

„De ce am ieşit înaintea Roxanei Vancea dacă nu am tras?”,a întrebat Naomi revoltată de acuzaţiile care i s-au adus. „Există materialul, prima dată am fost la acelaşi nivel cu ea, apoi am ajuns mereu în faţa ei. Când spui că nu tragi, înseamnă că eşti undeva în spate”
Naomi a pomenit şi de faptul că înainte de eliminare Ciprian i-a spus că este obraznică faţă
de el şi faţă de restul echipei.
„Când stăteam la baracă, te rugai de noi să pleci acasă. Am ajuns la vilă şi nu-ţi mai doreai să pleci, ai început să răspunzi Anei Otvoş, lui Iulian şi chiar şi mie”, a povestit cântăreţul. El a mai spus că atunci când ar fi trebuit să discute despre eliminare, ea s-a dus la duş lăsându-i pe toţi Războinicii să o aştepte.
Fosta Războinică s-a apărat spunând că nu a auzit când a fost chemată alături de ceilalţi.
„Este agresiv verbal. Nu m-am referit fizic, nu am văzut să lovească pe cineva”, a clarificat Naomi, după ce imediat ce a ajuns pe Otopeni a spus că Silaşi are un comportament agresiv.
„Îmi aduc şi eu aminte de întârzierile ei. Nu ştiu dacă se întâmpla des, dar au fost antecendete şi devine deranjant”, a spus şi Diana Senteş, fiind de acord cu spusele lui Ciprian.